Nancy White - secretele evaluarii unei comunitati de practici

Invata pentru tine!

De aproape 11 luni lucrez pentru un proiect in care cred cu adevarat. Un proiect care aduce in atentia publicului obisnuit un concept ce ar putea parea la prima vedere ceva mai sofisticat: Invatarea Permanenta. Dincolo de orice definitii complicate, mesajul proiectului nostru este acela ca invatarea este cel mai natural proces cu putinta care ni se intampla in viata, chiar daca uneori nu ne dam seama de asta. In fiecare situatie de viata invatam ceva nou despre noi insine, despre ceilalti, despre profesia noastra, despre rostul lumii sau despre mersul istoriei. Daca am fi mai constienti de rolul pe care il are invatarea in viata noastra, probabil am investi mai mult in propria noastra devenire, decat in orice alt tip de plasament financiar sau emotional.

In cadrul proiectului, am realizat 3 spoturi de promovare si un site care ofera vizitatorilor informatii cu privire la oportunitatile de invatare: www.invatapentrutine.ro. Site-ul este inca la inceput si asteptam cat mai multi furnizori de formare sau formatori independenti sa isi publice ofertele aici.

Si pentru ca de curand am avut ocazia sa imi reconfirm ideea ca media si in special televiziunea are un impact absolut spectaculos asupra publicului de la noi, va invit sa urmariti un scurt reportaj realizat astazi la PRO TV.

Vrei o slujba noua? Un vis, daca te rezumi doar la ce ai invatat in scoala

StirileProTV.ro

Mihaly Csikszentmihalyi on flow

Cursul online "Dimensiunea de gen in educatie" - cateva impresii de inceput

De mai bine de o saptamana am debutat cursul online cu tema "Dimensiunea de gen in educatie". S-au inscris aproape 300 de inspectori, profesori, invatatori si educatori din toata tara! N-am trait niciodata pana acum sentimentul ca ceea cea facem noi prin cercetare ar putea sa se regaseasca in atat de multe feluri la nivelul celor care se presupune ca dorim sa ajungem. Am facilitat neincetat doua module, si am vizitat regulat mai toate celelalte. Am invatat pana acum cateva lucruri:

Dimensiunea de gen in educatie si asumarea identitatii. In primul rand, am invatat ca nu putem vorbi despre un asemenea subiect delicat in afara propriilor noastre idei, prejudecati sau stereotipii de gen, in afara modului particular in care acestea s-au sedimentat sau poate s-au clatinat, destructurat de-a lungul timpului in procesul atat de complex (si nesfarsit) al asumarii identitatii noastre ca femei sau barbati. Interventiile participantilor din aceasta saptamana au exprimat un astfel de mesaj in multe feluri, probabil cu mult mai frumos si mai puternic decat as fi fost eu in stare vreodata.

Profesia didactica – o dragoste reconfirmata. Apoi, mi-am reconfimat credinta ca profesia asta de dascal nu e orisice. Are o identitate puternica, desi imbraca multe forme. E puternic feminizata nu neaparat prin genul celor care lucreaza in breasla (sau poate si de asta?), ci mai ales prin tipul de atasament fata de misiune. Si poate nu e rau ca e asa. Mi-am depasit multe dintre prejudecatile negative pe care le aveam despre profesori, pe care mi le-am format uneori vizitand scoli in care sufeream profund pentru ce li se intampla copiilor din cauza unui profesor mai putin devotat. Stiam eu ca generalizarile nu sunt bune niciodata si imi dau seama acum ca cercetarile noastre pe esantioane nationale n-au uneori nici un haz. Ele nu ne spun nimic despre povesti impresionante, daruire si misionarism in educatie, povesti pe care le-am intalnit deja cu emotie in aceste doar cateva zile de cand am inceput cursul.

Nevoia de comunicare. E asa o nevoie de comunicare intre profesori, cum nici nu mi-as fi imaginat. Cand am construit forumurile, n-as fi crezut ca o sa fie un schimb atat de activ de mesaje, idei si atata interes. Uneori as fi vrut sa nu intervin deloc, sa las schimburile de mesaje sa curga! As fi vrut sa fiu ma degraba cursant, decat facilitator. Probabil nu am explorat inca suficient ce impact ar putea avea comunicarea virtuala in comunitati de invatare pentru formare continua a cadrelor didactice. (Iata un subiect pentru o viitoare cercetare ?!)

Facilitarea e o treaba dificila. De la a manageria inscrieri, mesaje, documente, postarea resurselor, retusarea materialelor de invatare, comunicarea cu colegii....Hu...Dar sa lasam asta la o parte. In mod cert trebuie sa imi imbunatatesc competentele de management pe care le presupune un asemenea curs. Cea mai interesanta activitate ca facilitator ramana insa citirea si postarea mesajelor de feedback permanent. Am pendulat intotdeauna intre a interveni sau a lasa lucrurile sa curga firesc, intre incurajari si indemn la reflectie, intre a recomanda o resursa si a-mi nota o resursa postata de catre participanti, in a spune direct ceea ce cred eu ca e “corect” (atunci cand nu eram in sinea mea de acord cu cele postate) si in a invita pe autor la reflectie si intrebari. Uneori, dupa ce citesc un mesaj sunt muta de admiratie si nu stiu cum as putea raspunde pe masura mesajului postat. De cele mai multe ori, aleg insa calea de a fi naturala. Nu-mi iese intotdeauna, dar am impresia ca cele mai bune replici le-am dat sub impresia momentului si nu-mi pare rau.

Reflectiile si autoevaluarile de la finalul acestei spatamani mi-au intarit credinta ca participantii sunt cei mai buni judecatori ai propriei invatari. Ne-am gandit inca de la bun inceput sa lasam evaluarea in mana participantilor si sa nu transferam aceasta responsabilitate altcuiva, oricat de specialist ar fi fost in domeniu. Cine ar fi putut mai bine sa aseze pe hartie toate starile, reflectiile, schimbarile de perspectiva decat cei direct implicati in propria invatare. La urma urmei, o evaluare are o valoare intrinseca doar pentru ca apartine celui care invata!

E un pas important de la a-ti expune propriile pareri spre a invata din opiniile celorlalti. Unii participanti si-au asumat acest pas, altii au avut interventii stralucite, dar au fost mai putin interesati de ceea ce gandesc colegii. Oare nu invatam la fel de bine si din experienta altora ? Pe de alta parte, suntem abia la inceput. Sunt sigura ca in timp acest aspect se va imbunatati de la sine.

Ma bucur sincer ca ne-am aventurat in aceasta intamplare, desi e mult mai greu decat ma asteptam si necesita enorm de multa munca pentru un facilitator. Nu regret deocamdata aproape nimic. Obiectivul meu pentru saptamana viitoare? Sa intervin cat mai putin posibil, sa las aceasta comunitate de invatare in plina constructie sa creasca si sa se dezvolte, caci simt are un urias potential!

Despre invatare, altfel..diferit...

Aseara am fost la teatru. O piesa emotionanta despre povestea, trairile si gandurile unei mame care are un copil atins de sindromul Down. O piesa cu un singur personaj, jucata magnific! Dar nu despre valentele actoricesti sau regizorale as vrea sa va vorbesc, ci despre sinceritatea si forta acestei piese care pana la urma mie mi s-a parut a fi despre INVATARE. Piesa zugraveste etapele prin care mama a trecut:

• Etapa de shoc, o etapa in care asteptarile ei (nu mai mari decat ale oricarei mame care se gandeste la copilul pe care il poarta in pantec) sunt daramate din temelii. Afla ca acest copil este afectat de o boala cumplita care nu are leac. Ezita sa il vada, ii e teama sa ii dea un nume, sufera cumplit;

• O etapa de razvratire, in care se revolta fata de soarta care o pune in fata unei realitati cumplite. De ce tocmai ea, dintre atatea mame. Nu e mai rea si nici mai buna decat multe alte mame care au copii sanatosi;

• O etapa de iluminare. Vede copilul si instinctiv simte ca ii apartine, ca e copilul ei, ca orice boala l-ar fi atins, e totusi un copil si mai ales e al ei;

• O etapa de lupta cu prejudecatile si stereotipiile celorlalti. Prietenii de familie se indeparteaza sub diferite pretexe, medicii ii propun sa-l abandoneze intr-o institutie de sanatate, o prietena buna o viziteaza pentru ultima oara cu observatia – Nu i-am adus nimic, draga! N-am stiut ce-i trebuie unui astfel de copil!

• O etapa de acceptare a rolului sau de mama a unui copil cu sindrom Down, o etapa plina de bucurii pentru cel mai mic progres, pentru cel mai neinsemnat zambet al copilului, o etapa plina de iubire pentru copilul ei care desi e greoi, desi nu reuseste sa faca o multime de lucruri pe care alti copii le fac in mod obisnuit, simte atat de mult iubirea celor din jur si “judeca” lumea prin emotii si stari;

• O etapa de redescoperire a sinelui, o intelegere profunda a sentimentului de a fi mama, de a iubi neconditionat copilul ei care e diferit de ceilalti, dar care i-a oferit sansa sa isi cunoasca limitele, dar si potentialul, care a reusit sa o proiecteze intr-o dimensiune umana profunda. Copilul ei i-a oferit sansa de a deveni ea insasi, o fiinta intreaga!

Am privit la final chipurile specatorilor. Aratau diferit decat ii vazusem la inceputul piesei. Si eu aratam diferit. Printr-un fel de catarsis miraculos, in mai putin de doua ore am devenit altcineva. O alta persoana mai bogata cu o experienta importanta din care am invatat ca diferentele, de orice natura ar fi acestea, sunt atat de dificil inteles, dar o data simtite iti pot oferi o mare sansa: poti deveni mai UMAN!

Despre invatare - o alta paradigma

Probabil cititorii acestui blog s-au familiarizat deja cu opiniile lui Graham Attwell pe care le-am publicat aici de-a lungul timpului. Unii dintre voi l-au si cunoscut la Bucuresti, atunci cand l-am invitat la o intalnire cu studentii. De data aceasta, Graham m-a surprins cu un nou video care sintetizeaza o multime de idei pe care le-am discutat in ultimii ani in proiectele noastre de cercetare.

Urmarind filmul m-am simtit mai mult decat motivata sa cred ca e momentul sa si facem ceva. Sa propunem celor interesati un mod diferit de a vedea invatarea, evaluarea, curriculum-ul, strategiile didactice si mai ales atitudinile. In speranta ca acest film va avea un impact asupra celor care il vor vedea. Poate e un pic cam lung, dar va asigur ca merita sa il vedeti pana la ultima secunda.

Web 2.0. sau nevoia de a regandi educatia

Un filmulet care stimuleaza la reflectie! Cum ne influenteaza noile instrumente de tip social software modul in care invatam? In ce masura educatia valorizeaza capacitatile si abilitatile pe care elevii si studentii, ca utilizatori predilecti, le dobandesc in spatiul virtual? Cum ar putea fi integrate aceste instrumente in educatie, astfel incat invatarea sa devina autentica, personalizata, flexibila, creativa? Ce tip de pedagogie se potriveste acestei invatari? Doar cateva intrebari care mi-au venit in minte vizionand acest filmulet.

Stim sa oferim feedback?

Anul trecut pe vremea aceasta ma aflam impreuna cu cativa colegi de proiect (Grundtvig – ASSIPA), incercand sa creionam o propunere de curs de formare a formatorilor cu o tema foarte interesanta pentru mine: implicarea celor care invata in procesul de evaluare. Printre multe alte subiecte pe care le-am propus pentru continutul unui asemenea curs, Jeny Hugs a incercat sa faca o demonstratie despre caracteristicile unui feedback relevant si rolul acestuia in invatare.

Desi aveam impresia cu totii ca stim ce inseamna feedback, la o prima incercare exercitiul nostru s-a transformat intr-o simpla discutie de grup care nu facea altceva decat o trecere in revista a cea ce se intamplase in intalnirea noastra cu o zi inainte. Nici pe departe nu am reusit sa oferim celei care ne solicitase feedback-ul un mesaj care sa insemne ceva pentru comportamentul sau viitor.

Am invatat atunci ca a oferi un feed-back relevant este nevoie sa respectam cateva reguli, cum ar fi:

• Mesajul este simplu si clar;

• Mesajul este orientat catre persoana care a solicitat feedback. Doar un feedback personalizat poate avea un impact relevant si poate determina o schimbare in procesul invatarii;

• Mesajul se refera la un aspect care poate fi schimbat in viitor;

• Intervenţia se refera în mod specific la o problemă ce trebuie clar enunţată. Un feedback care face referiri generale asupra unei probleme s-ar putea sa nu fie foarte util in identificarea eventualelor solutii;

• Interventia poate oferi si eventuale solutii celui care solicita feedback.

In concluzie, daca doresti sa oferi un feedback util si relevant unei persoane, priveşte în ochi, direct şi sincer pe cel căruia îi adresezi mesajul! Fii pozitiv, autentic şi încrezător că lucrurile se pot schimba.

Ma intreb daca elevii si studentii nostri, dar si profesorii utilizeaza feedback-ul ca un exercitiu pentru revizuirea proceselor de invatare. Eu, de pilda, am invatat despre feedback ca fiind o componenta importanta in functionarea unui sistem, in speta cel educational. Dar nu imi amintesc sa fi invatat la scoala sau in universitate cum poate fi utilizat feedbackul in pocesul invatarii sau care sunt regulile unui feedback util. In cel mai fericit caz, acesta era plasat undeva la sfarsitul unui curs, atunci cand se facea evaluare finala.

Cu unele adaptari, regulile de oferire a feedbackului ar putea fi utile si in mediul on-line. E drept ca nu ai contact face-to-face cu persoana careia ii oferi feedback, dar cu siguranta poti face ca mesajul tau scris sa fie simplu, concret, orientat si sugestiv.

Deoarece unul dintre colegii de proiect, Graham Attwell a editat in format video cateva dintre sesiunile cursului nostru, voi reveni cu alte insemnari depre continutul acestui curs in curand.

10 mituri despre schimbare in educatie

Nu va temeti, nu voi scrie o prelegere despre nenumaratele teorii ale schimbarilor sociale si nici nu voi face referiri la solutiile de-a gata pe care ni le ofera astazi scrierile despre reformele in educatie. Prin profesie si interese, mi-a fost dat sa ma aflu in ultimii 10 ani pe valurile diverselor schimbari pe care le-a pretins sistemul de educatie in Romania si nu numai. Cele mai puternice momente in care am invatat cu adevarat au fost insa intalnirile cu elevii, studentii, profesorii, directorii, inspectorii scolari, parintii.

Dincolo de realitatile la firul ierbii pe care ni le ofera actorii scolii (si care ne invata - a cata oara - cat de lung si complicat este drumul de la politici la implementare), mi-am notat de-a lungul timpului o lista de mituri frecvent uzitate. In opinia mea, destructurarea acestora si repunerea in discutie a problematicilor pe care le inglobeaza ar reprezenta de fapt inceputul unei schimbari reale in educatie.

1. Elevii nu mai sunt interesati sa invete;
2. Elevii nu mai au respect fata de profesori;
   
3. Metodele pedogogice active nu pot fi utilizate tot timpul si la toate disciplinele, deoarece acestea cer timp, programa trebuie parcursa si nu avem intotdeauna mijloacele necesare;
4. Chiar daca incercam sa introducem inovatii in modul de organizare al invatarii, standardele de evaluare nu ne avantajeaza;
5. Manualele alternative mai rau ne incurca;
6. Parintii sunt dezinteresati de scoala; cele mai importante cauze ale esecului scolar sunt cele familiale;
7. In scoala nu se fac discriminari (de gen, etnice, de statut social etc.), deoarece toti elevii sunt tratati la fel si sunt evaluati obiectiv pe baza de standarde comune;
8. La scolile de arte si meserii se duc cei mai "slabi" elevi;
   
9. O scoala buna este o scoala care are termopan si calculatoare;
10. Nu se pot dezvolta programe extra-scolare deoarece nu sunt resurse.

Valente ale tensiunilor in invatare

Ati incercat vreodata ca la inceputul unui seminar sa invitati studentii la cateva reflectii spontane cu privire la ceea ce au invatat in ultima intalnire? M-am pregatit cu un reportofon si patru scaune asezate in cerc, in mijlocul salii. Si i-am ascultat. Si am observat ca cele mai profunde reflectii asupra activitatilor din seminarul trecut...

• ... se concentreaza in jurul unor momente tensionate;
• ... evoca intrebarile controversate si divergentele de opinii;
• ... rememoreaza stari emotionale (pozitive sau negative) asociate activitatilor de invatare;
• ... analizeaza reactiile facilitatorului si ale colegilor;
• ... marturisesc schimbari de perspectiva si re-evaluari personale ale propriilor reprezentari despre subiect, despre colegi sau despre facilitator.

Cel putin interesant, as spune! Hmm..data viitoare ... mai multe intrebari, mai multe subiecte controversate, mai multe emotii!

"Educatia - variabila a constructiei democratiei"

In ultimul seminar de pedagogie cu studentii de la SNSPA am incercat sa analizam cateva dintre principiile invatarii. Unul dintre acestea era principiul orizontalitatii in invatare, conform caruia asistam astazi la o schimbare a paradigmei privind conctructia cunoasterii. Verticalitatea ce statea la baza schimbului informational, cunoasterea care avea loc de la parinti la copii, de la profesori la elevi, de la experti la novici este inlocuita de orizontalitate. Aceasta noua paradigma (principiul orizontalitatii) sustine ca fluxul de cunoastere se desfasoare si intre membrii grupurilor de egali (din punctul de vedere al varstei, statusului, etc) : intre expertii din diferite domenii, intre colegii din diferite tari, intre elevi si studenti. Pornind de la acest principiu, una dintre studente, Nicoleta Stanescu, scria intr-un eseu: "educatia poate deveni o variabila demna de a fi luata in calcul in constructia democratica."

Relatia dintre educatie si democratie, consacrata ca subiect de John Dewey, a stat la baza dezvoltarii teoriilor constructivismului social, conform carora invatarea intre egali este esentiala in procesul cunoasterii.

Iata ca intalnirile cu studentii incep sa nasca interese si cautari, elemente esentiale in invatare...

rolul facilitatorului on-line: momente cheie

Astazi am avut surpriza sa descopar blog-ul unui prieten, James Kariuki, pe care l-am cunoscut vara trecuta cu ocazia unui curs online despre facilitarea invatarii. Am gasit aici o referinta cu privire la cateva intrebari care mi s-au parut interesante cu privire la calitatile unui bun facilitator al invatarii in medii on-line:

• Cum poate recunoaste un facilitator nevoia de a interveni in discutie?
• Cum ar putea facilitatorul sa incurajeze invatarea independenta?
• Cum poate un facilitator sa identifice echilibrul intre independenta studentului si nevoia de confort psihologic intr-un mediu on-line?

Conform Clegg, P., and J. Heap. 2006, exista trei niveluri de competenta cognitiva a celor care invata. Fiecare nivel presupune tipuri diferite de interventii ale facilitatorului:

• Nivelul 1. Prezentarea propriei opinii sau experiente, relatia cu experienta/opiniile ceilorlalti, utilizare experientei/opiniilor altora pentru a argumenta propriile opinii. La acest nivel, facilitatorul trebuie sa sprijine, sa incurajeze, sa stimuleze discutiile si descrierile, sa arate empatie dar sa nu judece sau sa intervina prea mult. (“acting with prudent inaction”)

• Nivelul 2. Raportarea unor concepte noi la practica. La acest nivel, facilitatorul trebuie sa demonstreze ca este disponibil sa sprijine, sa ofere studentilor resurse suplimentare, sa ridice probleme, sa propuna subiecte de dezbatere care sa lege teoria de practica;

• Nivelul 3. Raportarea unor concepte noi la alte resurse academice. La acest nivel, studentii au mai multa independenta in ceea ce invata. Facilitatorul trebuie doar sa incurajeze initativele studentului, sa sesizeze eventualele erori de interpretare, sa puna intrebari relevante in raport cu unele concepte mai dificile, sa se asigure ca referirile la surse sunt corecte si sa incurajeze independenta.

Referinte suplimentare:
Clegg, P., and J. Heap. 2006. Facing the challenge of e-learning: Reflections on Teaching Evidence-Based Practice through Online Discussion Groups. Innovate 2 (6). Available from http://www.innovateonline.info/index.php?view=article&id=290 (accessed September 3, 2006).