despreeducatie.ro

Pentru ca zilele trecuta m-am inscris pe trafic.ro, am cautat din curiozitate site-urile dedicate educatiei. Numar impresionant, as zice! 1087 de site-uri educationale inscrise! Oricum, din tot ce am reusit sa vad, cel mai mult mi-au placut:

- Magic Land - un site creativ pentru copiii prescolari, unde poti gasi povesti ale copiilor despre Harry Poter tr, dar si multe alte surprize pentru cei mici!
- Didactic.ro - un site care, pe langa multe resurse interesante, pare a fi constituit ca o comunitate de practici a profesorilor si invatatorilor din invatamantul primar si gimnazial;
- Bologna.ro - un site interactiv, rezultat al unei comunitati de practici in plina dezvoltare la care participa cu entuziasm studenti, profesori, societatea civila.

Incurajarea comunitatilor de practici - o posibila strategie de schimbare in educatie?

Nu de mult, Beverly Trayner semnala aparitia unui site resursa cu privire la idea de comunitate de practici. Am vizitat site-ul si gasesc ca este una dintre cele mai accesibile si structurate resurse despre idea comunitatilor de practici la care am avut acces pana acum. Din pacate, resurse in limba romana pe acest subiect sunt destul rare, asa ca incerc aici un exercitiu de traducere a unor elemente cheie care definesc o comunitate de practici.


Comunitatea: O comunitate de practici este un grup care se auto-organizeaza. Membrii acestui grup impartasesc un scop comun, o modalitate de lucru si de comunicare si se pun de acord asupra rezultatelor pe care doresc sa le obtina. Membrii unei comunitati de practici pot apartine aceleasi organizatii, dupa cum pot proveni si din organizatii diferite.
Domeniul: O comunitate de practici se ocupa de un domeniu specific de care sunt interesati toti membri sai, chiar daca acestia au o pregatire profesionala diferita sau perspective diferite asupra aceluiasi domeniu de interes.
Practici: Cel mai important aspect intr-o comunitate de practici sunt experientele concrete si intrebarile. Membrii unei comunitati de practici isi impartasesc propriile experiente intr-un domeniu si incearca sa identifice impreuna raspunsuri la intrebari sau modalitati utile in rezolvarea propriilor probleme.
Motivatia: Membrii unei comunitati de practici pun pasiune in participarera lor la aceasta comunitate deoarece sunt constienti ca pot invata din aceasta experienta. Aceasta inseamna ca membrii unei comunitati de practici sunt implicati personal si motivati. Ei nu sunt doar simpli reprezentati ai unei institutii sau alteia.
Mandat: Prin mandatul oferit membrilor comunitatii, organizatiile implicate sunt interesate si dedicate comunitatilor de practici. Acestea definesc domeniul de interes al comunitatii si rezultatele asteptate.
Structura: Orice comunitate de practici poate avea o un echilibru intre o structura formala si una informala. O comunitate de practici depaseste limitele unei singure organizatii si are rolul de a intr-realationa mai multe organizatii.

Exista astfel de comunitati de practici in educatie? Probabil exista, dar nu mi-a fost dat sa gasesc prea des astfel de comunitati in munca mea de cercetare. Cadrele didactice, directorii de scoala, parintii si elevii, profesorii si studentii, alti actori la nivel local nu au foarte multe ocazii de a comunica, de a-si identifica impreuna problemele, de a-si impartasi experientele si de a cauta impreuna solutii. Lumea scolii este inca separata in caste iar scolile sau universitatile comunica destul de putin intre ele. Asa se face, de pilda, ca multe scoli care au fost implicate in diferite proiecte au dobandit experiente valoroase care raman inca necunoscute unor scoli vecine, chiar daca acestea sa alfa la doar cativa metri distanta.

Ma intreb in ce masura stimularea si sprijinirea unor comunitati de practici in educatie ar putea sa imbunatateasca strategiile de schimbare in educatie? Ce impact ar putea avea astfel de comunitati de practici in implementarea de jos in sus a politicilor in domeniul educatiei? Cum ar putea fi stimulate astfel de comunitati de practici in educatie si care ar fi valoarea adaugata a acestora catre un scop comun – o educatie mai buna pentru elevii si studentii nostri?

Valorificarea dimensiunii de gen in educatie

Ceea ce ne defineste ca femei sau barbati reprezinta un lung sir de experiente de invatare sociala, in familie, in cercul de prieteni, in scoala sau in alte contexte. Ca institutie sociala, scoala reprezinta un important laborator al proceselor de constructie de gen la elevi. Din aceasta perspectiva, modul în care sunt organizate experientele de învatare, atât prin continutul lor explicit sau implicit, cât si prin modelele de activitate cognitiva si de interactiune sociala pe care le presupun, pot exercita influente semnificative asupra constientizarii si interiorizarii de gen, asupra asumarii sau exercitarii rolurilor de gen.

Este de presupus ca exista însa o serie de strategii didactice care au un potential mai ridicat de favorizare a constructiilor de gen, în timp ce altele sunt neutre la dimensiunea de gen sau pur si simplu ignora aceasta perspectiva. Alegerea unui anumit tip de strategii didactice reprezinta asadar o optiune care poate influenta modul în care se realizeaza procesele de constructie de gen la elevi.

Interiorizarea de gen este deopotriva un proces psihologic (filtrat prin prisma caracteristicilor individuale ale elevilor, a profilului psiho-intelectual, a intereselor si aptitudinilor fiecarui elev), dar si social (construit pemanent în interactiunile sociale în care elevul este actor). Ca urmare, din perspectiva psihologica, este de presupus ca acele strategii didactice de predare-învatare-evaluare care pun accentul pe cunoasterea, respectarea si valorificarea caracteristicilor individuale ale elevilor - fete sau baieti -
favorizeaza în mai mare masura procesul de constientizare si interiorizare a genului. De asemenea, corespunzator perspectivei sociologice, este de presupus ca activitatile de învatare care antreneaza elevii într-un univers de interactiuni sociale cât mai diverse, în contexte cât mai apropiate de cele reale favorizeaza în mai mare masura procesele de constructie de gen.

Conform principiului egalitatii de sanse în educatie, este necesar ca strategiile didactice utilizate în clasa sa promoveze valori, practici sau tratamente care sa nu introduca discriminari de gen (asupra fetelor, pentru ca sunt fete, sau asupra baietilor pentru ca sunt baieti). În acest sens, strategiile didactice de predare-învatare-evaluare care utilizeaza în aceeasi masura modele, practici si experiente de viata atât masculine, cât si feminine, au un potential mai ridicat de respectare a principiului egalitatii de sanse în educatie din perspectiva gen.

Acum 3 ani, participam la o cercetare cu o tema inedita - perspective de gen in educatie. Imi amintesc si acum surprinderea cadrelor didactice cu care am stat vorba in cadrul cercetarii cu privire la o astfel de tema. Eu predau matematica, spunea o profesoara! Pentru mine nu conteaza daca elevii mei sunt fete sau baieti! Matematica este aceeasi pentru toti!

Si totusi, matematica se poate invata in multe feluri. Exemplele pe care le utilizam, continutul non-matematic al unor probleme, imaginile utilizate in manuale, tipul de solicitari nu sunt intotdeauna lipsite de mesaje de gen.

Teme de reflectie asupra dimensiunii de gen in predarea diverselor arii curriculare, dar si sugestii privind strategiile didactice in raport cu procesele de constructie a genului in educatie ne propun 8 publicatii realizate anul trecut de Institutului de Stiinte ale Educatiei. Lucrarile au fost publicate cu sprijinul Reprezentantei UNICEF in Romania si se distribuie gratuit cadrelor didactice care doresc sa se familiarizeze cu perspectiva pedagogica in abordarea dimensiunii de gen in educatie.

Publicatiile trateaza pe rand ariile curriculare matematica si stiintele naturii, tehnologii, arte, educatie fizica si sport, limba si comunicare, om si societate, consiliere si orientare. De asemenea, una dintre publicatii contine un glosar de termeni privind dimensiunea de gen in educatie si un instrument de evaluare a institutiei scolare din perspectiva respectarii echitatii de gen.

Stim sa oferim feedback?

Anul trecut pe vremea aceasta ma aflam impreuna cu cativa colegi de proiect (Grundtvig – ASSIPA), incercand sa creionam o propunere de curs de formare a formatorilor cu o tema foarte interesanta pentru mine: implicarea celor care invata in procesul de evaluare. Printre multe alte subiecte pe care le-am propus pentru continutul unui asemenea curs, Jeny Hugs a incercat sa faca o demonstratie despre caracteristicile unui feedback relevant si rolul acestuia in invatare.

Desi aveam impresia cu totii ca stim ce inseamna feedback, la o prima incercare exercitiul nostru s-a transformat intr-o simpla discutie de grup care nu facea altceva decat o trecere in revista a cea ce se intamplase in intalnirea noastra cu o zi inainte. Nici pe departe nu am reusit sa oferim celei care ne solicitase feedback-ul un mesaj care sa insemne ceva pentru comportamentul sau viitor.

Am invatat atunci ca a oferi un feed-back relevant este nevoie sa respectam cateva reguli, cum ar fi:

• Mesajul este simplu si clar;

• Mesajul este orientat catre persoana care a solicitat feedback. Doar un feedback personalizat poate avea un impact relevant si poate determina o schimbare in procesul invatarii;

• Mesajul se refera la un aspect care poate fi schimbat in viitor;

• Intervenţia se refera în mod specific la o problemă ce trebuie clar enunţată. Un feedback care face referiri generale asupra unei probleme s-ar putea sa nu fie foarte util in identificarea eventualelor solutii;

• Interventia poate oferi si eventuale solutii celui care solicita feedback.

In concluzie, daca doresti sa oferi un feedback util si relevant unei persoane, priveşte în ochi, direct şi sincer pe cel căruia îi adresezi mesajul! Fii pozitiv, autentic şi încrezător că lucrurile se pot schimba.

Ma intreb daca elevii si studentii nostri, dar si profesorii utilizeaza feedback-ul ca un exercitiu pentru revizuirea proceselor de invatare. Eu, de pilda, am invatat despre feedback ca fiind o componenta importanta in functionarea unui sistem, in speta cel educational. Dar nu imi amintesc sa fi invatat la scoala sau in universitate cum poate fi utilizat feedbackul in pocesul invatarii sau care sunt regulile unui feedback util. In cel mai fericit caz, acesta era plasat undeva la sfarsitul unui curs, atunci cand se facea evaluare finala.

Cu unele adaptari, regulile de oferire a feedbackului ar putea fi utile si in mediul on-line. E drept ca nu ai contact face-to-face cu persoana careia ii oferi feedback, dar cu siguranta poti face ca mesajul tau scris sa fie simplu, concret, orientat si sugestiv.

Deoarece unul dintre colegii de proiect, Graham Attwell a editat in format video cateva dintre sesiunile cursului nostru, voi reveni cu alte insemnari depre continutul acestui curs in curand.

10 mituri despre schimbare in educatie

Nu va temeti, nu voi scrie o prelegere despre nenumaratele teorii ale schimbarilor sociale si nici nu voi face referiri la solutiile de-a gata pe care ni le ofera astazi scrierile despre reformele in educatie. Prin profesie si interese, mi-a fost dat sa ma aflu in ultimii 10 ani pe valurile diverselor schimbari pe care le-a pretins sistemul de educatie in Romania si nu numai. Cele mai puternice momente in care am invatat cu adevarat au fost insa intalnirile cu elevii, studentii, profesorii, directorii, inspectorii scolari, parintii.

Dincolo de realitatile la firul ierbii pe care ni le ofera actorii scolii (si care ne invata - a cata oara - cat de lung si complicat este drumul de la politici la implementare), mi-am notat de-a lungul timpului o lista de mituri frecvent uzitate. In opinia mea, destructurarea acestora si repunerea in discutie a problematicilor pe care le inglobeaza ar reprezenta de fapt inceputul unei schimbari reale in educatie.

1. Elevii nu mai sunt interesati sa invete;
2. Elevii nu mai au respect fata de profesori;
   
3. Metodele pedogogice active nu pot fi utilizate tot timpul si la toate disciplinele, deoarece acestea cer timp, programa trebuie parcursa si nu avem intotdeauna mijloacele necesare;
4. Chiar daca incercam sa introducem inovatii in modul de organizare al invatarii, standardele de evaluare nu ne avantajeaza;
5. Manualele alternative mai rau ne incurca;
6. Parintii sunt dezinteresati de scoala; cele mai importante cauze ale esecului scolar sunt cele familiale;
7. In scoala nu se fac discriminari (de gen, etnice, de statut social etc.), deoarece toti elevii sunt tratati la fel si sunt evaluati obiectiv pe baza de standarde comune;
8. La scolile de arte si meserii se duc cei mai "slabi" elevi;
   
9. O scoala buna este o scoala care are termopan si calculatoare;
10. Nu se pot dezvolta programe extra-scolare deoarece nu sunt resurse.

Blogul unui calator

Graham Attwell este poate cel mai infocat sustinator al valentelor pe care le are invatarea informala, din cati cercetatori in domeniul educatiei am avut eu sansa sa intalnesc. Un calator prin definitie, n-ai sa ghicesti niciodata in ce colt al lumii se afla sau la ce conferinta isi incanta auditoriul!

Daca ii vizitezi blogul, insa, vei avea surpriza sa descoperi ca exista un loc in care Graham locuieste de parca n-ar fi nicaieri in alta parte, cu gandurile, emotiile, cautarile si mirarile lui. Iar resursele si marturiile stocate aici nu-s nici pe de parte neinteresante!

Asa ca, daca as cauta o resursa consistenta in domeniul invatarii informale, n-as ocoli Graham's blog si cea mai recenta prezentare a sa Learning landscapes.

Thanks, Graham! This post is about you!

Valente ale tensiunilor in invatare

Ati incercat vreodata ca la inceputul unui seminar sa invitati studentii la cateva reflectii spontane cu privire la ceea ce au invatat in ultima intalnire? M-am pregatit cu un reportofon si patru scaune asezate in cerc, in mijlocul salii. Si i-am ascultat. Si am observat ca cele mai profunde reflectii asupra activitatilor din seminarul trecut...

• ... se concentreaza in jurul unor momente tensionate;
• ... evoca intrebarile controversate si divergentele de opinii;
• ... rememoreaza stari emotionale (pozitive sau negative) asociate activitatilor de invatare;
• ... analizeaza reactiile facilitatorului si ale colegilor;
• ... marturisesc schimbari de perspectiva si re-evaluari personale ale propriilor reprezentari despre subiect, despre colegi sau despre facilitator.

Cel putin interesant, as spune! Hmm..data viitoare ... mai multe intrebari, mai multe subiecte controversate, mai multe emotii!

Despre timp si procesul Bologna

Doua sunt sursele mele de inspiratie in acest moment. Aparent fara legatura, vad acum fire subtile intre cele doua surse. Prima sursa e un filmulet care indeamna la reflectie asupra timpului, din multiple perspective. Cea de-a doua sursa e o scrisoare pe care am decoperit-o pe site-ul dedicat saptamanii Bologna in universitati (powered by ANOSR). Legatura dintre ele: poate e timpul sa ascultam cu adevarat ce asteptari au studentii nostri! Timpul lor conteaza!

"Educatia - variabila a constructiei democratiei"

In ultimul seminar de pedagogie cu studentii de la SNSPA am incercat sa analizam cateva dintre principiile invatarii. Unul dintre acestea era principiul orizontalitatii in invatare, conform caruia asistam astazi la o schimbare a paradigmei privind conctructia cunoasterii. Verticalitatea ce statea la baza schimbului informational, cunoasterea care avea loc de la parinti la copii, de la profesori la elevi, de la experti la novici este inlocuita de orizontalitate. Aceasta noua paradigma (principiul orizontalitatii) sustine ca fluxul de cunoastere se desfasoare si intre membrii grupurilor de egali (din punctul de vedere al varstei, statusului, etc) : intre expertii din diferite domenii, intre colegii din diferite tari, intre elevi si studenti. Pornind de la acest principiu, una dintre studente, Nicoleta Stanescu, scria intr-un eseu: "educatia poate deveni o variabila demna de a fi luata in calcul in constructia democratica."

Relatia dintre educatie si democratie, consacrata ca subiect de John Dewey, a stat la baza dezvoltarii teoriilor constructivismului social, conform carora invatarea intre egali este esentiala in procesul cunoasterii.

Iata ca intalnirile cu studentii incep sa nasca interese si cautari, elemente esentiale in invatare...

rolul facilitatorului on-line: momente cheie

Astazi am avut surpriza sa descopar blog-ul unui prieten, James Kariuki, pe care l-am cunoscut vara trecuta cu ocazia unui curs online despre facilitarea invatarii. Am gasit aici o referinta cu privire la cateva intrebari care mi s-au parut interesante cu privire la calitatile unui bun facilitator al invatarii in medii on-line:

• Cum poate recunoaste un facilitator nevoia de a interveni in discutie?
• Cum ar putea facilitatorul sa incurajeze invatarea independenta?
• Cum poate un facilitator sa identifice echilibrul intre independenta studentului si nevoia de confort psihologic intr-un mediu on-line?

Conform Clegg, P., and J. Heap. 2006, exista trei niveluri de competenta cognitiva a celor care invata. Fiecare nivel presupune tipuri diferite de interventii ale facilitatorului:

• Nivelul 1. Prezentarea propriei opinii sau experiente, relatia cu experienta/opiniile ceilorlalti, utilizare experientei/opiniilor altora pentru a argumenta propriile opinii. La acest nivel, facilitatorul trebuie sa sprijine, sa incurajeze, sa stimuleze discutiile si descrierile, sa arate empatie dar sa nu judece sau sa intervina prea mult. (“acting with prudent inaction”)

• Nivelul 2. Raportarea unor concepte noi la practica. La acest nivel, facilitatorul trebuie sa demonstreze ca este disponibil sa sprijine, sa ofere studentilor resurse suplimentare, sa ridice probleme, sa propuna subiecte de dezbatere care sa lege teoria de practica;

• Nivelul 3. Raportarea unor concepte noi la alte resurse academice. La acest nivel, studentii au mai multa independenta in ceea ce invata. Facilitatorul trebuie doar sa incurajeze initativele studentului, sa sesizeze eventualele erori de interpretare, sa puna intrebari relevante in raport cu unele concepte mai dificile, sa se asigure ca referirile la surse sunt corecte si sa incurajeze independenta.

Referinte suplimentare:
Clegg, P., and J. Heap. 2006. Facing the challenge of e-learning: Reflections on Teaching Evidence-Based Practice through Online Discussion Groups. Innovate 2 (6). Available from http://www.innovateonline.info/index.php?view=article&id=290 (accessed September 3, 2006).