Nevazutii tineri ai sistemului de educatie

In anul 2005, 20,8% dintre tinerii cu varste intre 18 si 24 de ani nu erau cuprinsi in nicio forma de educatie sau formare profesionala. Cu alte cuvinte, aproximativ 20% dintre tinerii Romaniei fie nu trecusera niciodata pe la scoala, fie vizitasera scoala pentru o perioada de timp, dar fara sa depaseasca 8 sau 10 clase. Oricare ar fi fost situatia acestora, sistemul de educatie nu a reusit sa le ofere sansele minime de integrare socio-profesionala.

Cine sunt acesti tineri si cum se descurca ei intr-o Romanie proaspat integrata in UE? Ce sanse au acestia de a gasi un loc de munca decent? Ce reprezinta pentru ei un deziderat ca acela al educatiei pemrmanente (lifelong learning) atat de discutat in Europa? Ce angajator ar putea fi convins sa ofere un loc de munca unui tanar care nu detine un certificat de calificare si, uneori, nici macar unul de absolvire a 8 sau 10 clase?

In ultima vreme, am avut ocazia sa stau de vorba cu cativa dintre acesti tineri. Destinul multora dintre ei este marcat de probleme in familie, saracie sau situatii de viata la limita supravieturii. Mobilitatea geografica a familie reprezinta in multe cazuri un factor asociat intreruperii scolii.

Pe de alta parte, fiecare intalnire cu un astfel de tanar mi-a dezvaluit personalitati interesante, experiente de viata din care au avut foarte multe de invatat, capacitate de reflectie asupra propriului destin, dar si dezamagiri, neincredere in propriile forte sau fatalism.

Cel mai mult m-au impresionat insa varietatea experientelor de invatare prin care au fost nevoiti sa treaca. Cei mai multi dintre tinerii cu care am stat de vorba detineau competente dobandite in diverse contexte: munca in gospodarie, cresterea fratilor mai mici, munci temporare in diverse domenii, situatii dificile de viata.

Unul dintre tinerii de 18 ani care nu fusese niciodata la scoala imi spunea cu convingere la inceputul interviului ca nu stie sa citeasca, sa scrie sau sa socoteasca. Dar cand imi povestea despre o experienta de munca intr-o alta localitate spunea cam asa ...nu puteam veni acasa decat la o saptamana. Distanta era mare. Pana la Bucuresti vreo 50 KM si de acolo inca vreo 300 Km. Numai dus, 350 KM, in total vreo 700 KM! Aha! Stia sa calculeze, stia sa aproximeze, parcursese distanta aceasta o buna perioada de timp!

Un altul lucrase mai bine de cativa ani la un depozit de lemne. Cu ziua sau ori de cate ori patronul avea nevoie de mana de lucru. Mi-a povestit cu lux de amanunte peste 7 specii de arbori, cu descrieri tehnice si calitati de ardere. Invatase asta de la clientii care veneau sa cumpere lemn!

Cel de-al treilea era expert in cresterea copiilor. Stia ce e bine si ce nu e bine sa manance un copil, cum trebuie supravegheat si ce valori ar trebui transmise in educatia in familie.

Din pacate, nici un certificat nu confirma competentele pe care le detin. Pe de alta parte, certificatele de absolvire a 4, 8 sau zece clase spun la fel de putin despre ce stiu, pot sa faca sau ar putea sa faca acestia.

In aceste conditii, drumul acestor tineri spre piata muncii sau reintoarcerea la educatie este anevioasa, daca nu imposibila. Atunci cand renunta la fatalism, visul de a pleca in Europa le incalzeste un licar de speranta.

Pentru acesti tineri, sistemul de educatie actual nu are prea multe oferte. E imbucurator faptul ca tot mai mult tineri in Romania se indreapta spre invatamantul superior. In acelasi timp insa, aproape 20% dintre tinerii romani raman nevazuti, dezamagiti si neincrezatori in sansele si viitorul lor.