Incurajarea comunitatilor de practici - o posibila strategie de schimbare in educatie?

Nu de mult, Beverly Trayner semnala aparitia unui site resursa cu privire la idea de comunitate de practici. Am vizitat site-ul si gasesc ca este una dintre cele mai accesibile si structurate resurse despre idea comunitatilor de practici la care am avut acces pana acum. Din pacate, resurse in limba romana pe acest subiect sunt destul rare, asa ca incerc aici un exercitiu de traducere a unor elemente cheie care definesc o comunitate de practici.


Comunitatea: O comunitate de practici este un grup care se auto-organizeaza. Membrii acestui grup impartasesc un scop comun, o modalitate de lucru si de comunicare si se pun de acord asupra rezultatelor pe care doresc sa le obtina. Membrii unei comunitati de practici pot apartine aceleasi organizatii, dupa cum pot proveni si din organizatii diferite.
Domeniul: O comunitate de practici se ocupa de un domeniu specific de care sunt interesati toti membri sai, chiar daca acestia au o pregatire profesionala diferita sau perspective diferite asupra aceluiasi domeniu de interes.
Practici: Cel mai important aspect intr-o comunitate de practici sunt experientele concrete si intrebarile. Membrii unei comunitati de practici isi impartasesc propriile experiente intr-un domeniu si incearca sa identifice impreuna raspunsuri la intrebari sau modalitati utile in rezolvarea propriilor probleme.
Motivatia: Membrii unei comunitati de practici pun pasiune in participarera lor la aceasta comunitate deoarece sunt constienti ca pot invata din aceasta experienta. Aceasta inseamna ca membrii unei comunitati de practici sunt implicati personal si motivati. Ei nu sunt doar simpli reprezentati ai unei institutii sau alteia.
Mandat: Prin mandatul oferit membrilor comunitatii, organizatiile implicate sunt interesate si dedicate comunitatilor de practici. Acestea definesc domeniul de interes al comunitatii si rezultatele asteptate.
Structura: Orice comunitate de practici poate avea o un echilibru intre o structura formala si una informala. O comunitate de practici depaseste limitele unei singure organizatii si are rolul de a intr-realationa mai multe organizatii.

Exista astfel de comunitati de practici in educatie? Probabil exista, dar nu mi-a fost dat sa gasesc prea des astfel de comunitati in munca mea de cercetare. Cadrele didactice, directorii de scoala, parintii si elevii, profesorii si studentii, alti actori la nivel local nu au foarte multe ocazii de a comunica, de a-si identifica impreuna problemele, de a-si impartasi experientele si de a cauta impreuna solutii. Lumea scolii este inca separata in caste iar scolile sau universitatile comunica destul de putin intre ele. Asa se face, de pilda, ca multe scoli care au fost implicate in diferite proiecte au dobandit experiente valoroase care raman inca necunoscute unor scoli vecine, chiar daca acestea sa alfa la doar cativa metri distanta.

Ma intreb in ce masura stimularea si sprijinirea unor comunitati de practici in educatie ar putea sa imbunatateasca strategiile de schimbare in educatie? Ce impact ar putea avea astfel de comunitati de practici in implementarea de jos in sus a politicilor in domeniul educatiei? Cum ar putea fi stimulate astfel de comunitati de practici in educatie si care ar fi valoarea adaugata a acestora catre un scop comun – o educatie mai buna pentru elevii si studentii nostri?

Valorificarea dimensiunii de gen in educatie

Ceea ce ne defineste ca femei sau barbati reprezinta un lung sir de experiente de invatare sociala, in familie, in cercul de prieteni, in scoala sau in alte contexte. Ca institutie sociala, scoala reprezinta un important laborator al proceselor de constructie de gen la elevi. Din aceasta perspectiva, modul în care sunt organizate experientele de învatare, atât prin continutul lor explicit sau implicit, cât si prin modelele de activitate cognitiva si de interactiune sociala pe care le presupun, pot exercita influente semnificative asupra constientizarii si interiorizarii de gen, asupra asumarii sau exercitarii rolurilor de gen.

Este de presupus ca exista însa o serie de strategii didactice care au un potential mai ridicat de favorizare a constructiilor de gen, în timp ce altele sunt neutre la dimensiunea de gen sau pur si simplu ignora aceasta perspectiva. Alegerea unui anumit tip de strategii didactice reprezinta asadar o optiune care poate influenta modul în care se realizeaza procesele de constructie de gen la elevi.

Interiorizarea de gen este deopotriva un proces psihologic (filtrat prin prisma caracteristicilor individuale ale elevilor, a profilului psiho-intelectual, a intereselor si aptitudinilor fiecarui elev), dar si social (construit pemanent în interactiunile sociale în care elevul este actor). Ca urmare, din perspectiva psihologica, este de presupus ca acele strategii didactice de predare-învatare-evaluare care pun accentul pe cunoasterea, respectarea si valorificarea caracteristicilor individuale ale elevilor - fete sau baieti -
favorizeaza în mai mare masura procesul de constientizare si interiorizare a genului. De asemenea, corespunzator perspectivei sociologice, este de presupus ca activitatile de învatare care antreneaza elevii într-un univers de interactiuni sociale cât mai diverse, în contexte cât mai apropiate de cele reale favorizeaza în mai mare masura procesele de constructie de gen.

Conform principiului egalitatii de sanse în educatie, este necesar ca strategiile didactice utilizate în clasa sa promoveze valori, practici sau tratamente care sa nu introduca discriminari de gen (asupra fetelor, pentru ca sunt fete, sau asupra baietilor pentru ca sunt baieti). În acest sens, strategiile didactice de predare-învatare-evaluare care utilizeaza în aceeasi masura modele, practici si experiente de viata atât masculine, cât si feminine, au un potential mai ridicat de respectare a principiului egalitatii de sanse în educatie din perspectiva gen.

Acum 3 ani, participam la o cercetare cu o tema inedita - perspective de gen in educatie. Imi amintesc si acum surprinderea cadrelor didactice cu care am stat vorba in cadrul cercetarii cu privire la o astfel de tema. Eu predau matematica, spunea o profesoara! Pentru mine nu conteaza daca elevii mei sunt fete sau baieti! Matematica este aceeasi pentru toti!

Si totusi, matematica se poate invata in multe feluri. Exemplele pe care le utilizam, continutul non-matematic al unor probleme, imaginile utilizate in manuale, tipul de solicitari nu sunt intotdeauna lipsite de mesaje de gen.

Teme de reflectie asupra dimensiunii de gen in predarea diverselor arii curriculare, dar si sugestii privind strategiile didactice in raport cu procesele de constructie a genului in educatie ne propun 8 publicatii realizate anul trecut de Institutului de Stiinte ale Educatiei. Lucrarile au fost publicate cu sprijinul Reprezentantei UNICEF in Romania si se distribuie gratuit cadrelor didactice care doresc sa se familiarizeze cu perspectiva pedagogica in abordarea dimensiunii de gen in educatie.

Publicatiile trateaza pe rand ariile curriculare matematica si stiintele naturii, tehnologii, arte, educatie fizica si sport, limba si comunicare, om si societate, consiliere si orientare. De asemenea, una dintre publicatii contine un glosar de termeni privind dimensiunea de gen in educatie si un instrument de evaluare a institutiei scolare din perspectiva respectarii echitatii de gen.