Acces la educatie...

De ani buni, in Romania se vorbeste despre problema accesului la educatie. Programe guvernamentale, europene, internationale, seminarii si conferinte. Unele lucruri s-au mai schimbat. Conform datelor statistice privind sistemul de educatie din Romania, multe scoli au fost reabilitate, mobilierul si materialele didactice s-au innoit, exista mai putini profesori necalificati. Si totusi, discrepante inca exista. Uneori, acestea sunt mult mai adanci decat am fi dispusi sa ne imaginam.

De curand, colegul meu Lucian Voinea, a vizitat cateva scoli din comunitatile rurale in cadrul unui proiect de cercetare. A venit cu cateva fotografii care ne-au impresionat. Privind fotografiile m-am intrebat ce relevanta are pentru cei care traiesc in aceasta comunitate, discursurile actuale privind asigurarea calitatii in educatie, sanse egale pentru toti sau lupta importiva discriminarii?

In loc de raspuns, postez fotografiile si relatarea colegului meu, Lucian Voinea.

Zona în care se află localitatea este de deal. Maşina de teren hurducăie elegant peste pietre, ochiuri de apă şi crengi rupte. Peisajele se perindă prin faţa ochilor, dezvăluind locaţii numai bune pentru a petrece un minunat timp liber. Locurile sunt curate, căci oamenii, neputând avea acces în zonă, nu le-au luat sub dominaţia pet-ului, grătarului, hârtiilor, conservelor şi a celorlalte mostre ale civilizaţiei.

Drumul de acces este foarte prost. O parte a sa, cel care face accesul propriu-zis în localitate, este comun cu albia râului în perioada de inundaţii. Fără o maşină de teren, este problematic să ajungi în localitate.

Satul este de rudari. Odinioară, locuitorii săi meştereau linguri, castroane şi alte asemenea obiecte. Obiceiul s-a pierdut, nemaifiind continuat de copii. Acum, se mai practică producerea de mături, coşuri de nuiele etc.

Oamenii nu ştiu să scrie sau să citească. O soluţie ar fi organizarea la şcoala din sat a unor cursuri pentru adulţi, eventual să înveţe laolaltă cu cei mici.

Copiii se trezesc la 6 sau 7, mănâncă ceva, dacă au ce, se spală minimal, dacă se spală, apoi o pornesc cu vacile la păscut.

Casele sunt din chirpici, majoritatea având 1 sau 2 camere. Deasupra camerelor, sub acoperişul de lemn, se află un spaţiu pentru depozitarea fânului. Te duce cu gândul la evocările de odinioară, care spuneau că ploaia aducea în capul locatarilor casei găini şi alte lighioane domestice ce îşi făcuseră culcuş în fân. Rufele se usucă pe gard sau, mai rar, pe sfori întinse în curte. Te frapează imaginea antenelor de satelit, care stau ancorate alături de boarfele întinse la uscat.