Cursul online "Dimensiunea de gen in educatie" - cateva impresii de inceput

De mai bine de o saptamana am debutat cursul online cu tema "Dimensiunea de gen in educatie". S-au inscris aproape 300 de inspectori, profesori, invatatori si educatori din toata tara! N-am trait niciodata pana acum sentimentul ca ceea cea facem noi prin cercetare ar putea sa se regaseasca in atat de multe feluri la nivelul celor care se presupune ca dorim sa ajungem. Am facilitat neincetat doua module, si am vizitat regulat mai toate celelalte. Am invatat pana acum cateva lucruri:

Dimensiunea de gen in educatie si asumarea identitatii. In primul rand, am invatat ca nu putem vorbi despre un asemenea subiect delicat in afara propriilor noastre idei, prejudecati sau stereotipii de gen, in afara modului particular in care acestea s-au sedimentat sau poate s-au clatinat, destructurat de-a lungul timpului in procesul atat de complex (si nesfarsit) al asumarii identitatii noastre ca femei sau barbati. Interventiile participantilor din aceasta saptamana au exprimat un astfel de mesaj in multe feluri, probabil cu mult mai frumos si mai puternic decat as fi fost eu in stare vreodata.

Profesia didactica – o dragoste reconfirmata. Apoi, mi-am reconfimat credinta ca profesia asta de dascal nu e orisice. Are o identitate puternica, desi imbraca multe forme. E puternic feminizata nu neaparat prin genul celor care lucreaza in breasla (sau poate si de asta?), ci mai ales prin tipul de atasament fata de misiune. Si poate nu e rau ca e asa. Mi-am depasit multe dintre prejudecatile negative pe care le aveam despre profesori, pe care mi le-am format uneori vizitand scoli in care sufeream profund pentru ce li se intampla copiilor din cauza unui profesor mai putin devotat. Stiam eu ca generalizarile nu sunt bune niciodata si imi dau seama acum ca cercetarile noastre pe esantioane nationale n-au uneori nici un haz. Ele nu ne spun nimic despre povesti impresionante, daruire si misionarism in educatie, povesti pe care le-am intalnit deja cu emotie in aceste doar cateva zile de cand am inceput cursul.

Nevoia de comunicare. E asa o nevoie de comunicare intre profesori, cum nici nu mi-as fi imaginat. Cand am construit forumurile, n-as fi crezut ca o sa fie un schimb atat de activ de mesaje, idei si atata interes. Uneori as fi vrut sa nu intervin deloc, sa las schimburile de mesaje sa curga! As fi vrut sa fiu ma degraba cursant, decat facilitator. Probabil nu am explorat inca suficient ce impact ar putea avea comunicarea virtuala in comunitati de invatare pentru formare continua a cadrelor didactice. (Iata un subiect pentru o viitoare cercetare ?!)

Facilitarea e o treaba dificila. De la a manageria inscrieri, mesaje, documente, postarea resurselor, retusarea materialelor de invatare, comunicarea cu colegii....Hu...Dar sa lasam asta la o parte. In mod cert trebuie sa imi imbunatatesc competentele de management pe care le presupune un asemenea curs. Cea mai interesanta activitate ca facilitator ramana insa citirea si postarea mesajelor de feedback permanent. Am pendulat intotdeauna intre a interveni sau a lasa lucrurile sa curga firesc, intre incurajari si indemn la reflectie, intre a recomanda o resursa si a-mi nota o resursa postata de catre participanti, in a spune direct ceea ce cred eu ca e “corect” (atunci cand nu eram in sinea mea de acord cu cele postate) si in a invita pe autor la reflectie si intrebari. Uneori, dupa ce citesc un mesaj sunt muta de admiratie si nu stiu cum as putea raspunde pe masura mesajului postat. De cele mai multe ori, aleg insa calea de a fi naturala. Nu-mi iese intotdeauna, dar am impresia ca cele mai bune replici le-am dat sub impresia momentului si nu-mi pare rau.

Reflectiile si autoevaluarile de la finalul acestei spatamani mi-au intarit credinta ca participantii sunt cei mai buni judecatori ai propriei invatari. Ne-am gandit inca de la bun inceput sa lasam evaluarea in mana participantilor si sa nu transferam aceasta responsabilitate altcuiva, oricat de specialist ar fi fost in domeniu. Cine ar fi putut mai bine sa aseze pe hartie toate starile, reflectiile, schimbarile de perspectiva decat cei direct implicati in propria invatare. La urma urmei, o evaluare are o valoare intrinseca doar pentru ca apartine celui care invata!

E un pas important de la a-ti expune propriile pareri spre a invata din opiniile celorlalti. Unii participanti si-au asumat acest pas, altii au avut interventii stralucite, dar au fost mai putin interesati de ceea ce gandesc colegii. Oare nu invatam la fel de bine si din experienta altora ? Pe de alta parte, suntem abia la inceput. Sunt sigura ca in timp acest aspect se va imbunatati de la sine.

Ma bucur sincer ca ne-am aventurat in aceasta intamplare, desi e mult mai greu decat ma asteptam si necesita enorm de multa munca pentru un facilitator. Nu regret deocamdata aproape nimic. Obiectivul meu pentru saptamana viitoare? Sa intervin cat mai putin posibil, sa las aceasta comunitate de invatare in plina constructie sa creasca si sa se dezvolte, caci simt are un urias potential!