10 mituri despre schimbare in educatie

Nu va temeti, nu voi scrie o prelegere despre nenumaratele teorii ale schimbarilor sociale si nici nu voi face referiri la solutiile de-a gata pe care ni le ofera astazi scrierile despre reformele in educatie. Prin profesie si interese, mi-a fost dat sa ma aflu in ultimii 10 ani pe valurile diverselor schimbari pe care le-a pretins sistemul de educatie in Romania si nu numai. Cele mai puternice momente in care am invatat cu adevarat au fost insa intalnirile cu elevii, studentii, profesorii, directorii, inspectorii scolari, parintii.

Dincolo de realitatile la firul ierbii pe care ni le ofera actorii scolii (si care ne invata - a cata oara - cat de lung si complicat este drumul de la politici la implementare), mi-am notat de-a lungul timpului o lista de mituri frecvent uzitate. In opinia mea, destructurarea acestora si repunerea in discutie a problematicilor pe care le inglobeaza ar reprezenta de fapt inceputul unei schimbari reale in educatie.

1. Elevii nu mai sunt interesati sa invete;
2. Elevii nu mai au respect fata de profesori;
   
3. Metodele pedogogice active nu pot fi utilizate tot timpul si la toate disciplinele, deoarece acestea cer timp, programa trebuie parcursa si nu avem intotdeauna mijloacele necesare;
4. Chiar daca incercam sa introducem inovatii in modul de organizare al invatarii, standardele de evaluare nu ne avantajeaza;
5. Manualele alternative mai rau ne incurca;
6. Parintii sunt dezinteresati de scoala; cele mai importante cauze ale esecului scolar sunt cele familiale;
7. In scoala nu se fac discriminari (de gen, etnice, de statut social etc.), deoarece toti elevii sunt tratati la fel si sunt evaluati obiectiv pe baza de standarde comune;
8. La scolile de arte si meserii se duc cei mai "slabi" elevi;
   
9. O scoala buna este o scoala care are termopan si calculatoare;
10. Nu se pot dezvolta programe extra-scolare deoarece nu sunt resurse.

Blogul unui calator

Graham Attwell este poate cel mai infocat sustinator al valentelor pe care le are invatarea informala, din cati cercetatori in domeniul educatiei am avut eu sansa sa intalnesc. Un calator prin definitie, n-ai sa ghicesti niciodata in ce colt al lumii se afla sau la ce conferinta isi incanta auditoriul!

Daca ii vizitezi blogul, insa, vei avea surpriza sa descoperi ca exista un loc in care Graham locuieste de parca n-ar fi nicaieri in alta parte, cu gandurile, emotiile, cautarile si mirarile lui. Iar resursele si marturiile stocate aici nu-s nici pe de parte neinteresante!

Asa ca, daca as cauta o resursa consistenta in domeniul invatarii informale, n-as ocoli Graham's blog si cea mai recenta prezentare a sa Learning landscapes.

Thanks, Graham! This post is about you!

Valente ale tensiunilor in invatare

Ati incercat vreodata ca la inceputul unui seminar sa invitati studentii la cateva reflectii spontane cu privire la ceea ce au invatat in ultima intalnire? M-am pregatit cu un reportofon si patru scaune asezate in cerc, in mijlocul salii. Si i-am ascultat. Si am observat ca cele mai profunde reflectii asupra activitatilor din seminarul trecut...

• ... se concentreaza in jurul unor momente tensionate;
• ... evoca intrebarile controversate si divergentele de opinii;
• ... rememoreaza stari emotionale (pozitive sau negative) asociate activitatilor de invatare;
• ... analizeaza reactiile facilitatorului si ale colegilor;
• ... marturisesc schimbari de perspectiva si re-evaluari personale ale propriilor reprezentari despre subiect, despre colegi sau despre facilitator.

Cel putin interesant, as spune! Hmm..data viitoare ... mai multe intrebari, mai multe subiecte controversate, mai multe emotii!

Despre timp si procesul Bologna

Doua sunt sursele mele de inspiratie in acest moment. Aparent fara legatura, vad acum fire subtile intre cele doua surse. Prima sursa e un filmulet care indeamna la reflectie asupra timpului, din multiple perspective. Cea de-a doua sursa e o scrisoare pe care am decoperit-o pe site-ul dedicat saptamanii Bologna in universitati (powered by ANOSR). Legatura dintre ele: poate e timpul sa ascultam cu adevarat ce asteptari au studentii nostri! Timpul lor conteaza!

"Educatia - variabila a constructiei democratiei"

In ultimul seminar de pedagogie cu studentii de la SNSPA am incercat sa analizam cateva dintre principiile invatarii. Unul dintre acestea era principiul orizontalitatii in invatare, conform caruia asistam astazi la o schimbare a paradigmei privind conctructia cunoasterii. Verticalitatea ce statea la baza schimbului informational, cunoasterea care avea loc de la parinti la copii, de la profesori la elevi, de la experti la novici este inlocuita de orizontalitate. Aceasta noua paradigma (principiul orizontalitatii) sustine ca fluxul de cunoastere se desfasoare si intre membrii grupurilor de egali (din punctul de vedere al varstei, statusului, etc) : intre expertii din diferite domenii, intre colegii din diferite tari, intre elevi si studenti. Pornind de la acest principiu, una dintre studente, Nicoleta Stanescu, scria intr-un eseu: "educatia poate deveni o variabila demna de a fi luata in calcul in constructia democratica."

Relatia dintre educatie si democratie, consacrata ca subiect de John Dewey, a stat la baza dezvoltarii teoriilor constructivismului social, conform carora invatarea intre egali este esentiala in procesul cunoasterii.

Iata ca intalnirile cu studentii incep sa nasca interese si cautari, elemente esentiale in invatare...

rolul facilitatorului on-line: momente cheie

Astazi am avut surpriza sa descopar blog-ul unui prieten, James Kariuki, pe care l-am cunoscut vara trecuta cu ocazia unui curs online despre facilitarea invatarii. Am gasit aici o referinta cu privire la cateva intrebari care mi s-au parut interesante cu privire la calitatile unui bun facilitator al invatarii in medii on-line:

• Cum poate recunoaste un facilitator nevoia de a interveni in discutie?
• Cum ar putea facilitatorul sa incurajeze invatarea independenta?
• Cum poate un facilitator sa identifice echilibrul intre independenta studentului si nevoia de confort psihologic intr-un mediu on-line?

Conform Clegg, P., and J. Heap. 2006, exista trei niveluri de competenta cognitiva a celor care invata. Fiecare nivel presupune tipuri diferite de interventii ale facilitatorului:

• Nivelul 1. Prezentarea propriei opinii sau experiente, relatia cu experienta/opiniile ceilorlalti, utilizare experientei/opiniilor altora pentru a argumenta propriile opinii. La acest nivel, facilitatorul trebuie sa sprijine, sa incurajeze, sa stimuleze discutiile si descrierile, sa arate empatie dar sa nu judece sau sa intervina prea mult. (“acting with prudent inaction”)

• Nivelul 2. Raportarea unor concepte noi la practica. La acest nivel, facilitatorul trebuie sa demonstreze ca este disponibil sa sprijine, sa ofere studentilor resurse suplimentare, sa ridice probleme, sa propuna subiecte de dezbatere care sa lege teoria de practica;

• Nivelul 3. Raportarea unor concepte noi la alte resurse academice. La acest nivel, studentii au mai multa independenta in ceea ce invata. Facilitatorul trebuie doar sa incurajeze initativele studentului, sa sesizeze eventualele erori de interpretare, sa puna intrebari relevante in raport cu unele concepte mai dificile, sa se asigure ca referirile la surse sunt corecte si sa incurajeze independenta.

Referinte suplimentare:
Clegg, P., and J. Heap. 2006. Facing the challenge of e-learning: Reflections on Teaching Evidence-Based Practice through Online Discussion Groups. Innovate 2 (6). Available from http://www.innovateonline.info/index.php?view=article&id=290 (accessed September 3, 2006).

despre educatie astazi

Incep aceste insemnari ca o dorinta de a pastra ceva din atmosfera si parfumul intalnirilor mele cu studentii care urmeaza un modul de psiho-pedagogie in cadrul diferitelor facultati. Fiecare intalnire de acest fel ma face sa reconsider tot ceea ce stiam despre educatie si invatare ca urmare a pregatirii mele universitare si profesionale. In putine medii de comunicare pe teme de educatie mi-a fost dat sa asist la o asemenea dorinta deschisa si entuziasta de a descoperi ce este invatarea!

Ultima intalnire cu studentii a fost chiar si mai interesanta. De obicei, numarul celor care vin la acest seminar nu depaseste 15-18. De data aceasta eram cu totii 25! Incercand sa descifram cum s-a transformat rolul profesorului de-a lungul timpului, studentii au identificat o serie de calitati pe care dascalii ar trebui sa le posede. Iata cateva dintre acestea:

• sa stie sa se faca inteles;
• sa fie carismatic;
• sa fie pasionat de domeniu;
• sa fie entuziast;
• sa ii placa sa lucreze cu tinerii;
• sa fie erudit;
• sa fie organizat;
• sa stie sa asculte;
• sa utilizeze modalitati diverse in activitatile de invatare;
• sa fie spontan;
• sa fie lider;
• sa fie indrumator si consilier;
• sa fie pasionat de a interactiona cu studentii;
• sa fie co-explorator al invatarii;
• sa ia in considerare nevoile elevilor/studentilor;
• sa fie tolerant.

Oare asteapta prea mult, sau prea putin studentii de la profesorii lor?

Alte aspecte discutate au fost:

• Detine profesorul adevarul, sau adevarul trebuie descoperit?
• Sunt relatiile informale dintre profesorii si elevi/studenti in masura sa faciliteze invatarea, sau dimpotriva?
• Este relatia mentor-discipol un model antic, prezent sau viitor?