Cursul online "Dimensiunea de gen in educatie" - cateva impresii de inceput

De mai bine de o saptamana am debutat cursul online cu tema "Dimensiunea de gen in educatie". S-au inscris aproape 300 de inspectori, profesori, invatatori si educatori din toata tara! N-am trait niciodata pana acum sentimentul ca ceea cea facem noi prin cercetare ar putea sa se regaseasca in atat de multe feluri la nivelul celor care se presupune ca dorim sa ajungem. Am facilitat neincetat doua module, si am vizitat regulat mai toate celelalte. Am invatat pana acum cateva lucruri:

Dimensiunea de gen in educatie si asumarea identitatii. In primul rand, am invatat ca nu putem vorbi despre un asemenea subiect delicat in afara propriilor noastre idei, prejudecati sau stereotipii de gen, in afara modului particular in care acestea s-au sedimentat sau poate s-au clatinat, destructurat de-a lungul timpului in procesul atat de complex (si nesfarsit) al asumarii identitatii noastre ca femei sau barbati. Interventiile participantilor din aceasta saptamana au exprimat un astfel de mesaj in multe feluri, probabil cu mult mai frumos si mai puternic decat as fi fost eu in stare vreodata.

Profesia didactica – o dragoste reconfirmata. Apoi, mi-am reconfimat credinta ca profesia asta de dascal nu e orisice. Are o identitate puternica, desi imbraca multe forme. E puternic feminizata nu neaparat prin genul celor care lucreaza in breasla (sau poate si de asta?), ci mai ales prin tipul de atasament fata de misiune. Si poate nu e rau ca e asa. Mi-am depasit multe dintre prejudecatile negative pe care le aveam despre profesori, pe care mi le-am format uneori vizitand scoli in care sufeream profund pentru ce li se intampla copiilor din cauza unui profesor mai putin devotat. Stiam eu ca generalizarile nu sunt bune niciodata si imi dau seama acum ca cercetarile noastre pe esantioane nationale n-au uneori nici un haz. Ele nu ne spun nimic despre povesti impresionante, daruire si misionarism in educatie, povesti pe care le-am intalnit deja cu emotie in aceste doar cateva zile de cand am inceput cursul.

Nevoia de comunicare. E asa o nevoie de comunicare intre profesori, cum nici nu mi-as fi imaginat. Cand am construit forumurile, n-as fi crezut ca o sa fie un schimb atat de activ de mesaje, idei si atata interes. Uneori as fi vrut sa nu intervin deloc, sa las schimburile de mesaje sa curga! As fi vrut sa fiu ma degraba cursant, decat facilitator. Probabil nu am explorat inca suficient ce impact ar putea avea comunicarea virtuala in comunitati de invatare pentru formare continua a cadrelor didactice. (Iata un subiect pentru o viitoare cercetare ?!)

Facilitarea e o treaba dificila. De la a manageria inscrieri, mesaje, documente, postarea resurselor, retusarea materialelor de invatare, comunicarea cu colegii....Hu...Dar sa lasam asta la o parte. In mod cert trebuie sa imi imbunatatesc competentele de management pe care le presupune un asemenea curs. Cea mai interesanta activitate ca facilitator ramana insa citirea si postarea mesajelor de feedback permanent. Am pendulat intotdeauna intre a interveni sau a lasa lucrurile sa curga firesc, intre incurajari si indemn la reflectie, intre a recomanda o resursa si a-mi nota o resursa postata de catre participanti, in a spune direct ceea ce cred eu ca e “corect” (atunci cand nu eram in sinea mea de acord cu cele postate) si in a invita pe autor la reflectie si intrebari. Uneori, dupa ce citesc un mesaj sunt muta de admiratie si nu stiu cum as putea raspunde pe masura mesajului postat. De cele mai multe ori, aleg insa calea de a fi naturala. Nu-mi iese intotdeauna, dar am impresia ca cele mai bune replici le-am dat sub impresia momentului si nu-mi pare rau.

Reflectiile si autoevaluarile de la finalul acestei spatamani mi-au intarit credinta ca participantii sunt cei mai buni judecatori ai propriei invatari. Ne-am gandit inca de la bun inceput sa lasam evaluarea in mana participantilor si sa nu transferam aceasta responsabilitate altcuiva, oricat de specialist ar fi fost in domeniu. Cine ar fi putut mai bine sa aseze pe hartie toate starile, reflectiile, schimbarile de perspectiva decat cei direct implicati in propria invatare. La urma urmei, o evaluare are o valoare intrinseca doar pentru ca apartine celui care invata!

E un pas important de la a-ti expune propriile pareri spre a invata din opiniile celorlalti. Unii participanti si-au asumat acest pas, altii au avut interventii stralucite, dar au fost mai putin interesati de ceea ce gandesc colegii. Oare nu invatam la fel de bine si din experienta altora ? Pe de alta parte, suntem abia la inceput. Sunt sigura ca in timp acest aspect se va imbunatati de la sine.

Ma bucur sincer ca ne-am aventurat in aceasta intamplare, desi e mult mai greu decat ma asteptam si necesita enorm de multa munca pentru un facilitator. Nu regret deocamdata aproape nimic. Obiectivul meu pentru saptamana viitoare? Sa intervin cat mai putin posibil, sa las aceasta comunitate de invatare in plina constructie sa creasca si sa se dezvolte, caci simt are un urias potential!

Despre invatare, altfel..diferit...

Aseara am fost la teatru. O piesa emotionanta despre povestea, trairile si gandurile unei mame care are un copil atins de sindromul Down. O piesa cu un singur personaj, jucata magnific! Dar nu despre valentele actoricesti sau regizorale as vrea sa va vorbesc, ci despre sinceritatea si forta acestei piese care pana la urma mie mi s-a parut a fi despre INVATARE. Piesa zugraveste etapele prin care mama a trecut:

• Etapa de shoc, o etapa in care asteptarile ei (nu mai mari decat ale oricarei mame care se gandeste la copilul pe care il poarta in pantec) sunt daramate din temelii. Afla ca acest copil este afectat de o boala cumplita care nu are leac. Ezita sa il vada, ii e teama sa ii dea un nume, sufera cumplit;

• O etapa de razvratire, in care se revolta fata de soarta care o pune in fata unei realitati cumplite. De ce tocmai ea, dintre atatea mame. Nu e mai rea si nici mai buna decat multe alte mame care au copii sanatosi;

• O etapa de iluminare. Vede copilul si instinctiv simte ca ii apartine, ca e copilul ei, ca orice boala l-ar fi atins, e totusi un copil si mai ales e al ei;

• O etapa de lupta cu prejudecatile si stereotipiile celorlalti. Prietenii de familie se indeparteaza sub diferite pretexe, medicii ii propun sa-l abandoneze intr-o institutie de sanatate, o prietena buna o viziteaza pentru ultima oara cu observatia – Nu i-am adus nimic, draga! N-am stiut ce-i trebuie unui astfel de copil!

• O etapa de acceptare a rolului sau de mama a unui copil cu sindrom Down, o etapa plina de bucurii pentru cel mai mic progres, pentru cel mai neinsemnat zambet al copilului, o etapa plina de iubire pentru copilul ei care desi e greoi, desi nu reuseste sa faca o multime de lucruri pe care alti copii le fac in mod obisnuit, simte atat de mult iubirea celor din jur si “judeca” lumea prin emotii si stari;

• O etapa de redescoperire a sinelui, o intelegere profunda a sentimentului de a fi mama, de a iubi neconditionat copilul ei care e diferit de ceilalti, dar care i-a oferit sansa sa isi cunoasca limitele, dar si potentialul, care a reusit sa o proiecteze intr-o dimensiune umana profunda. Copilul ei i-a oferit sansa de a deveni ea insasi, o fiinta intreaga!

Am privit la final chipurile specatorilor. Aratau diferit decat ii vazusem la inceputul piesei. Si eu aratam diferit. Printr-un fel de catarsis miraculos, in mai putin de doua ore am devenit altcineva. O alta persoana mai bogata cu o experienta importanta din care am invatat ca diferentele, de orice natura ar fi acestea, sunt atat de dificil inteles, dar o data simtite iti pot oferi o mare sansa: poti deveni mai UMAN!

Despre invatare - o alta paradigma

Probabil cititorii acestui blog s-au familiarizat deja cu opiniile lui Graham Attwell pe care le-am publicat aici de-a lungul timpului. Unii dintre voi l-au si cunoscut la Bucuresti, atunci cand l-am invitat la o intalnire cu studentii. De data aceasta, Graham m-a surprins cu un nou video care sintetizeaza o multime de idei pe care le-am discutat in ultimii ani in proiectele noastre de cercetare.

Urmarind filmul m-am simtit mai mult decat motivata sa cred ca e momentul sa si facem ceva. Sa propunem celor interesati un mod diferit de a vedea invatarea, evaluarea, curriculum-ul, strategiile didactice si mai ales atitudinile. In speranta ca acest film va avea un impact asupra celor care il vor vedea. Poate e un pic cam lung, dar va asigur ca merita sa il vedeti pana la ultima secunda.

My social network!

Ieri seara, Bev a postat un link catre un site care functioneaza ca un fel de wikipedia, dar ideea a fost preluata pentru subtitrarea filmuletelor. Site-ul DOTsub.com mi s-a parut uimitor, mai ales ca multe dintre filmuletele pe care as fi dorit sa le folosesc in lucrul cu studentii sau la diferite sesiuni de formare nu erau subtitrate.

Am incercat! Functioneaza! Si nu e greu deloc! Faptul va eventualele greseli de subtitrare ar putea fi corectate de catre urmatorul utilizator, ma face sa ma simt mai curajoasa in a posta filmuletul caruia i-am facut subtitrare in limba romana. Ce spuneti, lasand la o parte ca "social networking" in spatiul virtual e intr-adevar o idee super!

Cum sa organizam site-urile preferate? Social Bookmarking e un raspuns

Sunt atat de incantata ca practic oricine poate face subtitrare in orice limba la filmuletele pe care as fi vrut sa vi le arat mai de mult, incat ma tem sa nu devin dependenta de dot.SUB.com! Chiar sunt curioasa daca si voua vi se par utile. Iata inca un video despre cum sa ne organizam site-urile preferate. Cel mai mult ma fascineaza insa dimensiunea sociala a acestor instrumente. Nu e uimitor? Imi amintesc cu ceva ani in urma ipoteza inspaimantatoare care spunea despre computer si Internet ca produce izolarea indivizilor. Mie cel putin mi se pare ca se intampla tocmai contrariul. Voi ce spuneti?

Iata cu ce subtitrari m-am mai ocupat astazi:

Linkuri utile - 5 august 2007

Profesor Muhammad Yunus, castigator al premiului Nobel pentru Pace in 2006, despre capitalism şi inovatie sociala într-o viziune originala - Power to the poor!

Linkuri utile - 31 iulie 2007

- un ghid util despre cum sa citam resursele online intr-o lucrare stiintifica
- e-democratia, un posibil raspuns la provocarea lui J.J Rousseau despre vointa generala

Blogosfera, incredere si J.J. Rousseau

Se intampla ca in ultima perioada sa fiu in preajma fratelui meu care se pregateste la filosofie pentru facultate. Petrecem ore bune de seara descifrand citate din filosofi celebri, eu ca simplu cititor amator, el ca aspirant catre o cunoastere mai aprofundata a domeniului. Printre altii, J.J. Rousseau si ideea de contract social. Si imi amintesc de ce l-am admirat atat de mult pe Rousseau ca pedagog. In primul rand pentru ca avea incredere in natura buna a omului. Apoi, pentru ca visa la un model de societate democratica in care fiecare cetatean sa poata participa nemijlocit la decizii. Intr-un fel, ma gandesc ca Rousseau visa la un fel de blogosfera, in care vocea fiecaruia este auzita. Iar dincolo de interesele particulare ale fiecarui autor de blog, spatiul comun al blogosferei ar putea intr-o zi sa exprime ceea ce Rousseau numea vointa generala.

Apoi, probabil tot de la Rousseau mi se trage si increderea neconditionata pe care tind sa o acord oamenilor. Asteptari inselate? Uneori, da. De cele mai multe ori, nu. De foarte multe ori, asteptarile imi sunt depasite. Am cunoscut oameni extraordinari, de la care nu speram poate atat de mult.

M-am intrebat adesea de ce oare in multe medii profesionale, increderea care se acorda oamenilor se bazeaza in primul rand pe CV, grade, functie, doctorate, varsta etc. Mult mai dificil sa castigi increderea prin ceea ce stii, poti sa faci sau mai ales prin ceea ce ai putea sa faci daca ti s-ar acorda un pic de incredere neconditionata.

Cineva spunea ca increderea de care ai vrea sa te bucuri reprezinta suma increderii pe care esti gata sa o acorzi celorlalti. Voi ce spuneti?

Linkuri utile 13 iulie 2007

- O radiografie interesanta, critica si multidimensionala a e-portofoliului!

Linkuri utile - 18 iunie 2007

• un filmuletul util despre functiile de baza ale unui wiki, pe site-ul the Common Craft Show
• un filmuletul despre RSS feed, Common Craft Show

Acces la educatie...

De ani buni, in Romania se vorbeste despre problema accesului la educatie. Programe guvernamentale, europene, internationale, seminarii si conferinte. Unele lucruri s-au mai schimbat. Conform datelor statistice privind sistemul de educatie din Romania, multe scoli au fost reabilitate, mobilierul si materialele didactice s-au innoit, exista mai putini profesori necalificati. Si totusi, discrepante inca exista. Uneori, acestea sunt mult mai adanci decat am fi dispusi sa ne imaginam.

De curand, colegul meu Lucian Voinea, a vizitat cateva scoli din comunitatile rurale in cadrul unui proiect de cercetare. A venit cu cateva fotografii care ne-au impresionat. Privind fotografiile m-am intrebat ce relevanta are pentru cei care traiesc in aceasta comunitate, discursurile actuale privind asigurarea calitatii in educatie, sanse egale pentru toti sau lupta importiva discriminarii?

In loc de raspuns, postez fotografiile si relatarea colegului meu, Lucian Voinea.

Zona în care se află localitatea este de deal. Maşina de teren hurducăie elegant peste pietre, ochiuri de apă şi crengi rupte. Peisajele se perindă prin faţa ochilor, dezvăluind locaţii numai bune pentru a petrece un minunat timp liber. Locurile sunt curate, căci oamenii, neputând avea acces în zonă, nu le-au luat sub dominaţia pet-ului, grătarului, hârtiilor, conservelor şi a celorlalte mostre ale civilizaţiei.

Drumul de acces este foarte prost. O parte a sa, cel care face accesul propriu-zis în localitate, este comun cu albia râului în perioada de inundaţii. Fără o maşină de teren, este problematic să ajungi în localitate.

Satul este de rudari. Odinioară, locuitorii săi meştereau linguri, castroane şi alte asemenea obiecte. Obiceiul s-a pierdut, nemaifiind continuat de copii. Acum, se mai practică producerea de mături, coşuri de nuiele etc.

Oamenii nu ştiu să scrie sau să citească. O soluţie ar fi organizarea la şcoala din sat a unor cursuri pentru adulţi, eventual să înveţe laolaltă cu cei mici.

Copiii se trezesc la 6 sau 7, mănâncă ceva, dacă au ce, se spală minimal, dacă se spală, apoi o pornesc cu vacile la păscut.

Casele sunt din chirpici, majoritatea având 1 sau 2 camere. Deasupra camerelor, sub acoperişul de lemn, se află un spaţiu pentru depozitarea fânului. Te duce cu gândul la evocările de odinioară, care spuneau că ploaia aducea în capul locatarilor casei găini şi alte lighioane domestice ce îşi făcuseră culcuş în fân. Rufele se usucă pe gard sau, mai rar, pe sfori întinse în curte. Te frapează imaginea antenelor de satelit, care stau ancorate alături de boarfele întinse la uscat.

Sambata, cu Graham Attwell despre educatie si invatare!

A trecut mai bine de o saptamana de cand Graham s-a intalnit cu cativa studenti in Bucuresti, la Institutul de Stiinte ale Educatiei. Sesiune, sambata dimineata, publicitate discreta...intr-adevar cativa studenti...putini si foarte buni! Cei mai multi dintre ei sunt cei care au construit Proiectul Bologna, de curand premiati pentru "cel mai bun proiect al anului 2006 la sectiunea Educatie si Cercetare” in cadrul Galei Societatii Civile. Felicitari! Dincolo de meritele proiectului, am descoperit de fapt o comunitate de practici care chiar functioneaza!

Un dialog deschis, povesti despre ce inseamna a fi student in Romania, proiecte de viitor. Apoi, in Cismigiu, s-au lipit doua mese...si nu ma mai saturam privindu-i...un grup punea la cale ziua de 1 iunie - o bucurie pentru copiii unui sat uitat de lume....cine aduce sfoara?...dar creioane colorate, dar mingi pentru copii?...cine are idei de activitati distractive cu copiii..Alti cativa pregateau statutul unei noi asociatii. Graham, incantat si entuziast!

Cateva marturii - fotografii si prezentarea lui Graham.

Linkuri utile - 6 mai 2007

Un articol consistent despre facilitarea on-line si rolul facilitatorului - Nancy White

Pedagogie in culori!

Probabil seminariile de pedagogie cu studentii se numara printre acele evenimente pe care le traiesc cu maxima intensitate. Timpul trece fara sa il percep, ma simt absorbita intr-o comunicare inedita cu o generatie pe care incerc sa o inteleg si de la care cred ca am de invatat. Aud adesea critici si amaraciune la adresa noilor generatii: nu mai citesc, nu vor sa invete, nu mai au respect, nu mai au valori.

Ii privesc lucrand, sustinand o opinie, zambind sau criticand si ma gandesc ca tare as fi vrut sa fiu si eu ca ei cand eram studenta. Imi place dezinvoltura lor, increderea in fortele proprii, curajul de a se expune unei confruntari. Multi dintre ei au activitati in organizatii de voluntariat, isi gasesc resurse, stiu sa se organizeze si sa propuna idealuri ambitioase, cum ar fi de pilda cel al instigatorilor Bologna: Noi schimbam educatia din Romania!

Si ma gandesc ca e la fel de mare pacatul sa nu avem incredere in noile generatii, pe cat e cel ca nu ne mai intereseaza sfatul varstnicilor.

Iata doua ipostaze intre care incerc sa imi gasesc repere:

1. Interviul din ziarul Gandul cu Domnul Profesor Eugen Noveanu, nominalizat pe blogul instigatorilor Bologna;
2. O grupa de studenti de la modulul de pedagogie, construind intr-un seminar proiectiile lor privind "o scoala buna".

Astazi e ziua mea!

A mai trecut un an! Un an in care m-am mai schimbat putin. Am invatat multe lucruri, mai ales prin comunicarea cu ceilalti. As spune ca a fost anul deschiderii mele spre comunicare. De la ceilalti am ascultat multe povesti si, prin reflectie, am mai descoperit cate ceva despre mine.

• Mi-am deschis acest blog, in ciuda temerilor de a nu fi suspectata de avangardism ieftin. Am avut ceva vizitatori, chiar si comentarii.
• Am devenit facilitator de cursuri on-line, am mai invatat cate ceva despre modul in care tehnologia poate creea social si mi-am facut noi prieteni virtuali;
• Am descoperit bloguri interesante; mi-am selectat o lista de RSS feed pe care o urmaresc in fiecare zi; mi se pare uimitor ca pot avea acces zi de zi la reflectiile unor persoane sau grupuri de la care pot invata, chiar daca nu le-am intalnit niciodata;
• Am descoperit Moodle si am invatat sa realizez design-ul, instrumentele si ghidurile pedagogice ale invatarii on-line;
• Am o lista lunga de contacte yahoo messenger si cativa prieteni de departe cu care mai stau la taifas pe Skype;
• Am calatorit mult; mereu oameni noi, culturi organizationale diferite, asteptari si stiluri de invatare diferite; diferentele nu inceteaza sa ma fascineze;
  
• Intalnirile cu studentii au fost sarbatori; am experimentat impreuna noi abordari in domeniul invatarii; nimic nu se compara cu entuziasmul lor si bucuria de a descoperi lucruri noi;
  
• Mi-am petrecut mai mult timp cu familia si in special cu nepotelul meu care are deja 1 si 4 luni!

Simt ca tot ce s-a intamplat in acest an e ca o panza multicolora ce s-a tesut pe nesimtite, reflectand o parte din mine despre care nu stiam ca exista. Imaginea mi-e inca difuza, o privesc si detaliile incearca sa ma convinga pe rand ca merita sa devina definitorii. Dar stiu ca mai am de tesut.

• Sunt multe lucruri pe care le-am inceput si nu le-am finalizat; de pilda teza de doctorat a carei finalizare o tot aman de ani;
• Pierd mult timp pentru lucruri care mi se par interesante, uitand de cele care sunt stringente si poate mai importante;
• Evit si aman sa iau o decizie importanta pentru viata mea personala; mi se pare mereu ca nu e momentul, dar teama ca timpul nu e de partea mea ma bantuie adesea;
• N-am reusit sa fiu total deschisa acestui blog. Recunosc ca in momentele mai putin placute n-am avut curaj sa scriu aici.
  

Ganduri de viitor? As vrea sa ma pot concentra mai mult pe lucrurile cu adevarat importante, sa dau o forma celor pe care le-am adunat pana acum, sa impartasesc mai mult (nu doar lucrurile placute, caci si greselile au valoare lor in invatare), as vrea sa pot lua deciziile care conteaza.

Experiente Moodle

Pe una dintre listele de discutii la care sunt inscrisa s-au schimbat cateva mesaje cu privire la Moodle. E drept ca nu s-au schimbat prea multe mesaje pe aceasta tema, dar am aflat ca exista un interes pentru aceasta platforma on-line. Am vizitat si eu cateva si mi s-a parut interesant cat de diferit arata diversele cursuri, desi optiunile platformei sunt aceleasi.

Despre Moodle am aflat mai multe pe pagina http://moodle.org. Sunt acolo si optiuni de descarcare. Din experienta mea, e relativ simplu de instalat pe un server.

Tocmai experimentez acum o astfel de platforma in cadrul unor proiecte la Institutul de Stiinte ale Educatiei. Astept pentru moment inscrierea studentilor de la SNSPA la un modul de pedagogie.

Puteti vizita site-ul aici: http://training.ise.ro

Nevazutii tineri ai sistemului de educatie

In anul 2005, 20,8% dintre tinerii cu varste intre 18 si 24 de ani nu erau cuprinsi in nicio forma de educatie sau formare profesionala. Cu alte cuvinte, aproximativ 20% dintre tinerii Romaniei fie nu trecusera niciodata pe la scoala, fie vizitasera scoala pentru o perioada de timp, dar fara sa depaseasca 8 sau 10 clase. Oricare ar fi fost situatia acestora, sistemul de educatie nu a reusit sa le ofere sansele minime de integrare socio-profesionala.

Cine sunt acesti tineri si cum se descurca ei intr-o Romanie proaspat integrata in UE? Ce sanse au acestia de a gasi un loc de munca decent? Ce reprezinta pentru ei un deziderat ca acela al educatiei pemrmanente (lifelong learning) atat de discutat in Europa? Ce angajator ar putea fi convins sa ofere un loc de munca unui tanar care nu detine un certificat de calificare si, uneori, nici macar unul de absolvire a 8 sau 10 clase?

In ultima vreme, am avut ocazia sa stau de vorba cu cativa dintre acesti tineri. Destinul multora dintre ei este marcat de probleme in familie, saracie sau situatii de viata la limita supravieturii. Mobilitatea geografica a familie reprezinta in multe cazuri un factor asociat intreruperii scolii.

Pe de alta parte, fiecare intalnire cu un astfel de tanar mi-a dezvaluit personalitati interesante, experiente de viata din care au avut foarte multe de invatat, capacitate de reflectie asupra propriului destin, dar si dezamagiri, neincredere in propriile forte sau fatalism.

Cel mai mult m-au impresionat insa varietatea experientelor de invatare prin care au fost nevoiti sa treaca. Cei mai multi dintre tinerii cu care am stat de vorba detineau competente dobandite in diverse contexte: munca in gospodarie, cresterea fratilor mai mici, munci temporare in diverse domenii, situatii dificile de viata.

Unul dintre tinerii de 18 ani care nu fusese niciodata la scoala imi spunea cu convingere la inceputul interviului ca nu stie sa citeasca, sa scrie sau sa socoteasca. Dar cand imi povestea despre o experienta de munca intr-o alta localitate spunea cam asa ...nu puteam veni acasa decat la o saptamana. Distanta era mare. Pana la Bucuresti vreo 50 KM si de acolo inca vreo 300 Km. Numai dus, 350 KM, in total vreo 700 KM! Aha! Stia sa calculeze, stia sa aproximeze, parcursese distanta aceasta o buna perioada de timp!

Un altul lucrase mai bine de cativa ani la un depozit de lemne. Cu ziua sau ori de cate ori patronul avea nevoie de mana de lucru. Mi-a povestit cu lux de amanunte peste 7 specii de arbori, cu descrieri tehnice si calitati de ardere. Invatase asta de la clientii care veneau sa cumpere lemn!

Cel de-al treilea era expert in cresterea copiilor. Stia ce e bine si ce nu e bine sa manance un copil, cum trebuie supravegheat si ce valori ar trebui transmise in educatia in familie.

Din pacate, nici un certificat nu confirma competentele pe care le detin. Pe de alta parte, certificatele de absolvire a 4, 8 sau zece clase spun la fel de putin despre ce stiu, pot sa faca sau ar putea sa faca acestia.

In aceste conditii, drumul acestor tineri spre piata muncii sau reintoarcerea la educatie este anevioasa, daca nu imposibila. Atunci cand renunta la fatalism, visul de a pleca in Europa le incalzeste un licar de speranta.

Pentru acesti tineri, sistemul de educatie actual nu are prea multe oferte. E imbucurator faptul ca tot mai mult tineri in Romania se indreapta spre invatamantul superior. In acelasi timp insa, aproape 20% dintre tinerii romani raman nevazuti, dezamagiti si neincrezatori in sansele si viitorul lor.

Web 2.0. sau nevoia de a regandi educatia

Un filmulet care stimuleaza la reflectie! Cum ne influenteaza noile instrumente de tip social software modul in care invatam? In ce masura educatia valorizeaza capacitatile si abilitatile pe care elevii si studentii, ca utilizatori predilecti, le dobandesc in spatiul virtual? Cum ar putea fi integrate aceste instrumente in educatie, astfel incat invatarea sa devina autentica, personalizata, flexibila, creativa? Ce tip de pedagogie se potriveste acestei invatari? Doar cateva intrebari care mi-au venit in minte vizionand acest filmulet.

despreeducatie.ro

Pentru ca zilele trecuta m-am inscris pe trafic.ro, am cautat din curiozitate site-urile dedicate educatiei. Numar impresionant, as zice! 1087 de site-uri educationale inscrise! Oricum, din tot ce am reusit sa vad, cel mai mult mi-au placut:

- Magic Land - un site creativ pentru copiii prescolari, unde poti gasi povesti ale copiilor despre Harry Poter tr, dar si multe alte surprize pentru cei mici!
- Didactic.ro - un site care, pe langa multe resurse interesante, pare a fi constituit ca o comunitate de practici a profesorilor si invatatorilor din invatamantul primar si gimnazial;
- Bologna.ro - un site interactiv, rezultat al unei comunitati de practici in plina dezvoltare la care participa cu entuziasm studenti, profesori, societatea civila.

Incurajarea comunitatilor de practici - o posibila strategie de schimbare in educatie?

Nu de mult, Beverly Trayner semnala aparitia unui site resursa cu privire la idea de comunitate de practici. Am vizitat site-ul si gasesc ca este una dintre cele mai accesibile si structurate resurse despre idea comunitatilor de practici la care am avut acces pana acum. Din pacate, resurse in limba romana pe acest subiect sunt destul rare, asa ca incerc aici un exercitiu de traducere a unor elemente cheie care definesc o comunitate de practici.


Comunitatea: O comunitate de practici este un grup care se auto-organizeaza. Membrii acestui grup impartasesc un scop comun, o modalitate de lucru si de comunicare si se pun de acord asupra rezultatelor pe care doresc sa le obtina. Membrii unei comunitati de practici pot apartine aceleasi organizatii, dupa cum pot proveni si din organizatii diferite.
Domeniul: O comunitate de practici se ocupa de un domeniu specific de care sunt interesati toti membri sai, chiar daca acestia au o pregatire profesionala diferita sau perspective diferite asupra aceluiasi domeniu de interes.
Practici: Cel mai important aspect intr-o comunitate de practici sunt experientele concrete si intrebarile. Membrii unei comunitati de practici isi impartasesc propriile experiente intr-un domeniu si incearca sa identifice impreuna raspunsuri la intrebari sau modalitati utile in rezolvarea propriilor probleme.
Motivatia: Membrii unei comunitati de practici pun pasiune in participarera lor la aceasta comunitate deoarece sunt constienti ca pot invata din aceasta experienta. Aceasta inseamna ca membrii unei comunitati de practici sunt implicati personal si motivati. Ei nu sunt doar simpli reprezentati ai unei institutii sau alteia.
Mandat: Prin mandatul oferit membrilor comunitatii, organizatiile implicate sunt interesate si dedicate comunitatilor de practici. Acestea definesc domeniul de interes al comunitatii si rezultatele asteptate.
Structura: Orice comunitate de practici poate avea o un echilibru intre o structura formala si una informala. O comunitate de practici depaseste limitele unei singure organizatii si are rolul de a intr-realationa mai multe organizatii.

Exista astfel de comunitati de practici in educatie? Probabil exista, dar nu mi-a fost dat sa gasesc prea des astfel de comunitati in munca mea de cercetare. Cadrele didactice, directorii de scoala, parintii si elevii, profesorii si studentii, alti actori la nivel local nu au foarte multe ocazii de a comunica, de a-si identifica impreuna problemele, de a-si impartasi experientele si de a cauta impreuna solutii. Lumea scolii este inca separata in caste iar scolile sau universitatile comunica destul de putin intre ele. Asa se face, de pilda, ca multe scoli care au fost implicate in diferite proiecte au dobandit experiente valoroase care raman inca necunoscute unor scoli vecine, chiar daca acestea sa alfa la doar cativa metri distanta.

Ma intreb in ce masura stimularea si sprijinirea unor comunitati de practici in educatie ar putea sa imbunatateasca strategiile de schimbare in educatie? Ce impact ar putea avea astfel de comunitati de practici in implementarea de jos in sus a politicilor in domeniul educatiei? Cum ar putea fi stimulate astfel de comunitati de practici in educatie si care ar fi valoarea adaugata a acestora catre un scop comun – o educatie mai buna pentru elevii si studentii nostri?

Valorificarea dimensiunii de gen in educatie

Ceea ce ne defineste ca femei sau barbati reprezinta un lung sir de experiente de invatare sociala, in familie, in cercul de prieteni, in scoala sau in alte contexte. Ca institutie sociala, scoala reprezinta un important laborator al proceselor de constructie de gen la elevi. Din aceasta perspectiva, modul în care sunt organizate experientele de învatare, atât prin continutul lor explicit sau implicit, cât si prin modelele de activitate cognitiva si de interactiune sociala pe care le presupun, pot exercita influente semnificative asupra constientizarii si interiorizarii de gen, asupra asumarii sau exercitarii rolurilor de gen.

Este de presupus ca exista însa o serie de strategii didactice care au un potential mai ridicat de favorizare a constructiilor de gen, în timp ce altele sunt neutre la dimensiunea de gen sau pur si simplu ignora aceasta perspectiva. Alegerea unui anumit tip de strategii didactice reprezinta asadar o optiune care poate influenta modul în care se realizeaza procesele de constructie de gen la elevi.

Interiorizarea de gen este deopotriva un proces psihologic (filtrat prin prisma caracteristicilor individuale ale elevilor, a profilului psiho-intelectual, a intereselor si aptitudinilor fiecarui elev), dar si social (construit pemanent în interactiunile sociale în care elevul este actor). Ca urmare, din perspectiva psihologica, este de presupus ca acele strategii didactice de predare-învatare-evaluare care pun accentul pe cunoasterea, respectarea si valorificarea caracteristicilor individuale ale elevilor - fete sau baieti -
favorizeaza în mai mare masura procesul de constientizare si interiorizare a genului. De asemenea, corespunzator perspectivei sociologice, este de presupus ca activitatile de învatare care antreneaza elevii într-un univers de interactiuni sociale cât mai diverse, în contexte cât mai apropiate de cele reale favorizeaza în mai mare masura procesele de constructie de gen.

Conform principiului egalitatii de sanse în educatie, este necesar ca strategiile didactice utilizate în clasa sa promoveze valori, practici sau tratamente care sa nu introduca discriminari de gen (asupra fetelor, pentru ca sunt fete, sau asupra baietilor pentru ca sunt baieti). În acest sens, strategiile didactice de predare-învatare-evaluare care utilizeaza în aceeasi masura modele, practici si experiente de viata atât masculine, cât si feminine, au un potential mai ridicat de respectare a principiului egalitatii de sanse în educatie din perspectiva gen.

Acum 3 ani, participam la o cercetare cu o tema inedita - perspective de gen in educatie. Imi amintesc si acum surprinderea cadrelor didactice cu care am stat vorba in cadrul cercetarii cu privire la o astfel de tema. Eu predau matematica, spunea o profesoara! Pentru mine nu conteaza daca elevii mei sunt fete sau baieti! Matematica este aceeasi pentru toti!

Si totusi, matematica se poate invata in multe feluri. Exemplele pe care le utilizam, continutul non-matematic al unor probleme, imaginile utilizate in manuale, tipul de solicitari nu sunt intotdeauna lipsite de mesaje de gen.

Teme de reflectie asupra dimensiunii de gen in predarea diverselor arii curriculare, dar si sugestii privind strategiile didactice in raport cu procesele de constructie a genului in educatie ne propun 8 publicatii realizate anul trecut de Institutului de Stiinte ale Educatiei. Lucrarile au fost publicate cu sprijinul Reprezentantei UNICEF in Romania si se distribuie gratuit cadrelor didactice care doresc sa se familiarizeze cu perspectiva pedagogica in abordarea dimensiunii de gen in educatie.

Publicatiile trateaza pe rand ariile curriculare matematica si stiintele naturii, tehnologii, arte, educatie fizica si sport, limba si comunicare, om si societate, consiliere si orientare. De asemenea, una dintre publicatii contine un glosar de termeni privind dimensiunea de gen in educatie si un instrument de evaluare a institutiei scolare din perspectiva respectarii echitatii de gen.

Stim sa oferim feedback?

Anul trecut pe vremea aceasta ma aflam impreuna cu cativa colegi de proiect (Grundtvig – ASSIPA), incercand sa creionam o propunere de curs de formare a formatorilor cu o tema foarte interesanta pentru mine: implicarea celor care invata in procesul de evaluare. Printre multe alte subiecte pe care le-am propus pentru continutul unui asemenea curs, Jeny Hugs a incercat sa faca o demonstratie despre caracteristicile unui feedback relevant si rolul acestuia in invatare.

Desi aveam impresia cu totii ca stim ce inseamna feedback, la o prima incercare exercitiul nostru s-a transformat intr-o simpla discutie de grup care nu facea altceva decat o trecere in revista a cea ce se intamplase in intalnirea noastra cu o zi inainte. Nici pe departe nu am reusit sa oferim celei care ne solicitase feedback-ul un mesaj care sa insemne ceva pentru comportamentul sau viitor.

Am invatat atunci ca a oferi un feed-back relevant este nevoie sa respectam cateva reguli, cum ar fi:

• Mesajul este simplu si clar;

• Mesajul este orientat catre persoana care a solicitat feedback. Doar un feedback personalizat poate avea un impact relevant si poate determina o schimbare in procesul invatarii;

• Mesajul se refera la un aspect care poate fi schimbat in viitor;

• Intervenţia se refera în mod specific la o problemă ce trebuie clar enunţată. Un feedback care face referiri generale asupra unei probleme s-ar putea sa nu fie foarte util in identificarea eventualelor solutii;

• Interventia poate oferi si eventuale solutii celui care solicita feedback.

In concluzie, daca doresti sa oferi un feedback util si relevant unei persoane, priveşte în ochi, direct şi sincer pe cel căruia îi adresezi mesajul! Fii pozitiv, autentic şi încrezător că lucrurile se pot schimba.

Ma intreb daca elevii si studentii nostri, dar si profesorii utilizeaza feedback-ul ca un exercitiu pentru revizuirea proceselor de invatare. Eu, de pilda, am invatat despre feedback ca fiind o componenta importanta in functionarea unui sistem, in speta cel educational. Dar nu imi amintesc sa fi invatat la scoala sau in universitate cum poate fi utilizat feedbackul in pocesul invatarii sau care sunt regulile unui feedback util. In cel mai fericit caz, acesta era plasat undeva la sfarsitul unui curs, atunci cand se facea evaluare finala.

Cu unele adaptari, regulile de oferire a feedbackului ar putea fi utile si in mediul on-line. E drept ca nu ai contact face-to-face cu persoana careia ii oferi feedback, dar cu siguranta poti face ca mesajul tau scris sa fie simplu, concret, orientat si sugestiv.

Deoarece unul dintre colegii de proiect, Graham Attwell a editat in format video cateva dintre sesiunile cursului nostru, voi reveni cu alte insemnari depre continutul acestui curs in curand.